Există câteva teme a căror dezbatere în spațiul public se supune unui fel de paradox: cu cât sunt mai aprig discutate, cu atât sunt mai sterile. Sau, spus într-un alt fel, ele sunt sterile tocmai pentru că sunt aprig discutate.
Ele revin periodic pe agenda publică și reîncep de unde au fost lăsate, an după an, fără să putem spune că dezbaterea a avansat, că ea a câștigat în calitate a argumentelor sau în consistență.
Cel mai recent caz este cel al educației sexuale în școli. Dar adăugați la el câteva alte teme la fel de pasionale: chestiunea drepturilor minorităților sexuale în special, a tuturor minorităților în general (romii sau ungurii…), rasismul, relația dintre biserică și stat, gusturile muzicale (ah, manelele…), gunoaiele din orașele noastre și din natură, comportamentul șoferilor pe drumurile publice ș.a.m.d.
Pe de o parte, am convingerea că toate aceste teme trebuie discutate public. E nevoie să putem schimba între noi idei despre oricare dintre ele, în felul în care le percepem și să aflăm astfel cum le percep alții. Pe de altă parte, însă, ele au darul de a evidenția fără excepție precaritatea intelectuală a celor care țin să se exprime cu orice preț pe aceste teme: incultură ori lipsă de rigoare în expunere, lipsă de respect pentru opiniile contrare, recursul facil la atacul la persoană.
Desigur, asta se datorează și modului în care este construit ceea ce se numește „spațiul public”, redus azi la două componente, amândouă distorsionate: televiziunea și facebook. Televiziunea, în felul ei, deformează dezbaterile făcându-le să pară urgente, necesare sau deschise, când, de fapt, adeseori, aceste teme sunt perdelele de fum în spatele cărora NU se supun dezbaterii publice lucrurile cu adevărat importante pentru noi toți. Facebook, la rândul lui, a eliberat cuvântul și l-a dat tuturor, lăsând impresia că dacă ai dreptul la cuvânt, ai și obligația de a te exprima, dar și libertatea de a spune orice, oricând, oricui și în orice formă.
Rămân însă câteva capcane ori neajunsuri care fac ca dezbaterile din acest „spațiu public” să fie falsificate și sterile
Mai întâi, ele nu sunt cumulative: degeaba am discutat acum cinci ani sau anul trecut despre rasism, azi o luăm de la capăt, ca și cum azi am fi descoperit subiectul. Nu învățăm nimic din ce s-a spus anterior, nu ne schimbăm cu o virgulă părerile (adică certitudinile) pe care le-am avut și înaintea, dar și după toate dezbaterile anterioare.
Apoi, sunt numeroși aceia care lansează temele în așa fel încât ele să nu fie constructive, ci să aducă popularitate. Iar publicul urmează orbește degetul care arată luna și mușcă satisfăcut momeala agitației și a „scandalului” ce țin loc de schimburi de idei.
În sfârșit, ele sunt sterile pentru cel mai simplu motiv din lume: nimeni nu se educă la televizor și pe facebook, ci la școală.
Dacă ai ieșit needucat din școală în privința sexualității, rasismului, minorităților, dialogului religios etc. nu vei face decât să-ți transformi ignoranța în mândrie și neștiința de carte în armă în lupta cu oricine. Dacă nu ai învățat în școală sau în facultate cum se prezintă un punct de vedere, cum se apără, cum să îl asculți pe celălalt, cum trebuie să-i răspunzi, atunci cu siguranță nu vei afla asta din comentariile de pe facebook.
Altfel spus, da, în școală trebuie să se facă – în modul cel mai temeinic! – și educația sexuală, și educația împotriva rasismului, și educația respectului pentru diferențe, și educația pentru mediu, și educația comportamentului public. Și ele trebuie să se facă în așa fel încât manipulatorii de la televizor sau de pe facebook să nu poată sparge protecția personală și colectivă a celor educați care știu să gândească autonom, cu mintea lor.
Dar dacă școala nu-și face treaba (și ea nu prea și-o face), nimeni și nimic nu va mai educa apoi opinia publică, spațiul public, care vor putea fi abuzate de orice „expert” în comunicare și marketing, de orice extremism și de orice politician cu agendă falsă. Iar membrii societății vor fi doar o masă de manevră ușor de manevrat în folosul acestor agende.