Suferința unui copil de 5 ani: „De ce doamna își pierde răbdarea cu noi și spune că suntem răi?”

Cred cu tărie în inteligența naturii și asta și-a pus amprenta și asupra alegerilor mele în ceea ce privește creșterea și educarea copilului. Astfel, pentru mine au făcut sens abordările care recunosc importanța legăturii dintre părinte și copil dar și capacitatea copiilor de a învăța experimentând. Desigur am îmbrățișat principiile acestor abordări atât cât am considerat util și pragmatic în contextul modern; nu am oferit experiența mersului la vânat dar am implicat încă de la 1 an copilul în pregătirea mesei; nu a avut experiența explorării libere a unei așezări tribale, dar nici în țarc nu a stat etc.

Trec anii, copilul începe o grădiniță aleasă pe aceleași principii și alegerile noastre par să ne fie îndreptățite. Copilul e curios, însetat să învețe, încrezător și comunicativ deși desigur că mai apar perioade de nervozitate, plânsete etc; e și normal să fie așa ținând cont de vârstă și de faptul că nu putem spera la “maturitate emoțională” la 4-5 ani. Îi vorbim des și despre emoții, înțelege importanța recunoașterii acestora și discutăm chiar și despre managementul acestora; cu toate acestea dată fiind vârsta nu sperăm mai mult decât ca toate acestea să ajute peste ani.

În tot acest timp sunt conștientă că mulți alți părinți au alte idei de educare. Știu că multe alte grădinițe au abordări mai “tradiționale”. Îmi amintesc de propriile experiențe din copilărie și îmi zic că probabil acestea au devenit excepții. Mă mai tulbură din când în când știrea unui profesor sau educator agresiv însă din nou mă amăgesc că sunt excepții. Posibilitatea că nu ar fi așa mă tulbură mai ales că fata se apropie de vârsta școlarizării.

În acest context mă izbește realitatea. Se schimbă mai multe variabile și schimbăm grădinița, de data asta optând pentru una cu programa și abordări romanești. Oricum e aproape ultimul an îmi zic, poate e mai bine asa pentru acomodarea ulterioară cu școala.

Din fericire faptul că are deja 5 ani in care a fost educată cu o altă paradigmă a făcut să respingă sau măcar să pună sub semnul întrebării tot ce era în antiteza cu experiența anterioară. După primele zile sunt pusă în situația să explic copilului:

• “cum de doamna își pierde răbdarea cu copiii?”;
• de ce a face cifrele pe dos nu e un eșec și mai ales de ce nu se pedepsește;
• de ce nu e bine să etichetăm oamenii (deși doamna spune ca X e “rău”);
• de ce dă buline;
• de ce educatorii ar trebui să fie atenți la judecățile de valoare pe care le fac;
• de ce nu există băieții fac x si fetele y etc.;
• de ce atunci când i-a spus educatoarei motivele pentru care nu îi place că face “educație cu frică” i s-a răspuns “foarte rău, nu ar trebui să îți pese de alți” etc

Câteva săptămâni au fost suficiente pentru a îmi confirma cea mai mare temere. Încă avem multe cadre educaționale pentru care educația este ceva ce să dă copilului, nu se face împreună cu copilul.

În ciuda studiilor apărute în ultimii ani, căutăm să motivam copii amenințând cu teme, buline sau promițând recompense.

Încă se petrec săptămâni repetând zi de zi roluri pentru serbare dar se amână alte activități cu adevărat educaționale. De mici le cerem să învețe rolul și să stea locului în timpul repetițiilor. Nu numai că nu se acordă importanță faptului că au interese diferite dar sunt chiar condamnați atunci când nu fac ce și cum fac restul sau “nu au răbdare să stea în bancă”. Neurologia lor tânără se întâlnește cu primele etichete care pot deveni credințe pentru zeci de ani și chiar o viață. Știu, unii resping astfel de experiențe, alții se revoltă, însă mulți “le înghit”.

Îți recomandăm:

Ne lipsește educația financiară. De aceea ne investim banii în cărămizi împrumutându-ne la bancă pentru 30 de ani

Pentru mine educația nu este despre a baga pe gât informație, este despre a trezi apetitul pentru aceasta. Si continuând analogia, la fel ca și în cazul hranei este posibil să nu avem aceleași preferințe deși toți trebuie să ne hrănim.

Analfabetismul funcțional este o realitate a modului în care se face educația astăzi în multe locuri din România. Mai avem în plus si “analfabetismul emoțional” pentru că există prea puțină preocupare pentru emoțiile acestora.

Demotivarea copiilor prin vorbe grele, condamnarea greșelilor, pedepsire etc nu fac decât să le scadă încrederea în ei și să creeze conotații negative în mintea lor în ceea ce privește cartea. Fata mea a învățat să scrie și să citească, e drept stalcit și timid, fără să i se impună; a făcut-o din curiozitate și prin observarea altora…după care a avut surpriza să se întâlnească cu posibilitatea pedepselor când face greșeli și au fost necesare discuții pentru a îi disipa reticența nou instalată.

Nu sper la programe personalizate însă cel puțin trebuie sa renunțăm la idolatrizarea elevului eminent. “Ne mândrim” cu elevul de nota 10 și ajungem să îi subestimam pe toți ceilalți. Cultivarea curiozității, oferirea de oportunități de experimentare și colaborare, încurajarea copiilor să își descopere “chemarea” este infinit mai importantă decât realizarea de clasamente. Trebuie să evoluăm către a înțelege diferențele dintre noi și a le utiliza. Învățătura nu se face pentru că trebuie; ea se întâmplă natural atunci când copii sunt ghidați să aibă încredere în ei și să vadă în cărți o resursă. Sunt copii de vârstă grădiniței care și-ar petrece ore bune pe zi ascultând cum li se citește; ei nu au fost amenințați că “trebuie” să facă asta ci depinde doar de modul în care li se vorbește despre cărți.

În plus, odată cu dezvoltarea sistemului privat devine tot mai evidentă și o inegalitate de șanse, aici existând ceva mai multe opțiuni din punct de vedere al abordărilor și programelor școlare. Da, personal pot să găsesc în sistem privat o alternativa potrivită însă ce se întâmplă dacă ignorăm ceea ce reprezintă majoritatea sistemului?

Și pentru că inevitabil vor fi și voci care argumentează pentru ignorare pentru că “așa am crescut și noi și nu am murit” câteva întrebări retorice:

Cum să sperăm la o evoluție a valorilor în România când mulți copii cresc auzind că trebuie să își dovedească valoarea și crezând că ceea se vede este ceea ce îi definește? Poate pentru bulina neagră și cuvintele arzătoare “nu ești bun de nimic”, mai târziu “neastâmpăratul” va compensa cu o mașină de lux muncită din greu (posibil mai scumpă decât apartamentul în care stă).

Cum să controlăm fenomenul de bullying dacă le oferim la vârste fragede copiilor modele care se bazează pe superioritatea celui mai mare (“așa zic eu”) si ignorarea emoțiilor sau îi clasificam în buni și răi?

Cum să sperăm la motivarea intriseacă a oamenilor când mulți devin în timp “victime” ale motivării exterioare?

Cum rămânem competitivi când în alte țări școlile cochetează cu concepte de inteligență emoțională și mindfulness în educație iar la noi se țipă la copii de 4 ani care plâng?

Cum să credem în scăderea violenței și schimbarea relațiilor familiale atunci când chiar și dascăli tineri folosesc metode educative depășite?

Nu în ultimul rând, nu e ironic oare că în România educația de acasă (homeschooling) nu este legalizată deși un număr în creștere de familii îl îmbrățișează tocmai din motivele de mai sus? Sunt copii care reușesc să învețe mai mult în acest non-sistem decât în sistemul public, existând în acest moment resurse digitale și cărți care le împlinesc mai bine nevoile decât programa noastră școlară.

Îți recomandăm:

Cazul elevului care s-a aruncat de la etaj într-o școală din București arată fața reală a sistemului de educație românesc

Lipsa educației financiare va duce la crearea unei mase largi de cetățeni ușor manipulabili. Este necesar ca educația financiară să fie predată de la vârste fragede

Raluca Filip, CFA
Raluca Filip și-a început cariera în urma cu 12 ani, ca analist de investiții, acumulând experiență în evaluarea companiilor publice și private. A activat în firme de investiții și de consultanță din România și Malta. De asemenea, a ocupat poziții care i-au permis să își testeze și diversifice capabilitățile, în managementul fondurilor de investiții, macroeconomie și managementul riscului. În timp, din dorința de a înțelege cât mai bine și factorul uman a decis să studieze programarea neuro-lingvistică. În prezent, integrează aceste abilități promovând antreprenorialul bazat pe colaborare cu stakeholderii. Raluca Filip deține prestigioasa certificare CFA.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate