Bugetar evergreen. Depinde succesul reformelor din PNRR de oameni școliți în timpul lui Ceaușescu?

Guvernul este în etapa finală a aprobării legii care consfințește dreptul persoanelor de peste 65 de ani, din sectorul public, de a-și păstra contractul de muncă automat, INDEPENDENT de voința angajatorului.

Chiar duce sistemul bugetar lipsă de personal încât să-i rugăm pe vârstnici să mai rămână 5 ani?

Sau chiar nu găsim pe nimeni din sectorul privat care să vină să lucreze la stat?

Sau s-a terminat evaluarea profesională a personalului bugetar și s-a descoperit că persoanele în vârstă de 65 de ani sunt deosebit de competente?

Sau succesul reformelor prevăzute în PNRR este garantat dacă la cârmă se află oamenii școliți în timpul lui Ceaușescu?

Chiar credem că este nimerit ca un învățător/profesor de 66, 67 sau 70 de ani să își târâie catalogul și să mai țină lecții copiilor și adolescenților de azi? Competențele digitale ale profesorilor de peste 60 de ani sunt chiar atât de spectaculoase? Oare succesul României educate stă în creșterea vârstei de pensionare?

Poftim reformă. Pe de o parte recunoaștem că există scheme supraîncărcate de personal în diverse instituții, pe de altă parte îi păstrăm pe funcționarii care ar trebui să iasă la pensie. Ce se înțelege de aici? Ca să fim consecvenți ar trebui, atunci, să-i dăm afară pe tineri? Vorbim despre nevoia de un suflu nou în administrație și despre cum merită tinerii o șansă reală, însă în practică dăm o lege pentru pentru conservarea vechilor structuri și mentalități.

Sub pretextul „integrării avantajelor competitive ale lucrătorilor vârstnici, inclusiv experiența vastă a acestora” (de parcă vârsta medie a funcționarilor ar fi în scădere), scriem o lege care instituie dreptul unilateral al angajatului de a-și păstra locul de muncă. Invocând realizarea unei economii bugetare, cei care țin cu dinții de scaun și-au construit un cal troian pentru a controla în continuare sistemul.

Bogdan Glăvan
Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București). A publicat mai multe articole în American Journal of Economics and Sociology, Quarterly Journal of Austrian Economics, Independent Review, Betriebswirtschaftliche Forschung und Praxis și a îndeplinit rolul de referent pentru publicații științifice prestigioase, printre care British Journal of Sociology. De asemenea, a publicat în 2009 cartea "Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală" şi este coautor al volumului "Capitalismul. Logica libertății", Editura Humanitas, 2013. In 2018 a publicat "Liberalismul care îmi place" la Editura Anacronic.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate