Începând cu 7 iunie 2021, pe Project-E vom publica o sinteză a știrilor ce ne-au atras atenția în cursul săptămânii. Această sinteză se va numi Project Report și va fi publicată săptămânal, în prima zi a săptămânii.
● Germania a pornit experimentul bani degeaba: Mai multe zeci de voluntari din Germania au început să primească câte 1.200 de euro pe lună fără să facă nimic în schimbul banilor. Experimentul va testa fezabilitatea unui venit de bază universal ● Desigur, le urăm copiilor noștri „La mulți ani”, le lăsăm toată dragostea și protecția noastră și le dorim succes în aventura în care au pornit în căutarea fericirii. Dar le lăsăm și astea: – O datorie publică de circa 500 miliarde de lei la sfârșitul lui 2020, aproape 50% din PIB; Încă peste 70 miliarde de lei datorii din împrumuturi pentru PNRR; Un deficit de balanță comercială de 100 miliarde de lei; -Un spor negativ al populației de peste 100 mii de persoane (mor cu 100 mii de români mai mulți decât se nasc) la care se adaugă 100 de mii de români care pleacă în fiecare an din țară ● Primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune că mandatul său nu este unul obișnuit, pentru că a preluat datorii de 3 miliarde de lei, astfel că a tăiat de la anumite capitole, precum întreținerea parcurilor sau repararea gropilor de pe străzi. El susține că în parcuri a început operațiunea de cosire a ierbii, iar dezinsecția și deratizarea vor începe imediat ce se vor opri ploile ● Compania magnatului Gabriel Comănescu va fi beneficiara unor proiecte de aproape 600 de milioane de euro din PNRR, alături de Romgaz. GSP, singura firmă privată aleasă de Ministerul Energiei să primească bani europeni fără licitație ● Topul celor mai scumpe cartiere din țară. Cât costă un apartament în marile orașe ● Liberalul Bogdan Glăvan desființează Centrul NATO pentru Reziliență, inaugurat de Iohannis și Cîțu ● Ce se va întâmpla dacă e adevărată teoria că virusul s-a scurs dintr-un laborator chinez? Ar provoca mai multe daune decât Covid-19 ● Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că, potrivit estimărilor sale, în 2021 va emite obligaţiuni pe termen lung în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro, care vor fi completate cu titluri pe termen scurt (EU-Bills) pentru a acoperi restul cernitelor de finanțare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar ● Lukaşenko, după întâlnirea cu Putin: Dacă vom vedea o activare NATO, armata rusă va ajunge în 24 de ore în Belarus ● Înttr-un oraș reședință de județ – adică nu mai e în Capitală – unui asistent medical i se cere – pentru a intra într-un concurs în care i se garantează dinainte postul – o sumă între 8 și 10.000 de euro
Mai multe zeci de voluntari din Germania au început să primească câte 1.200 de euro pe lună fără să facă nimic în schimbul banilor. Experimentul va testa fezabilitatea unui venit de bază universal, scrie Deutesche Welle. Într-o primă etapă din cele trei ale Pilotproject Grundeinkommen (proiectul-pilot al veniturilor de bază), 122 de oameni vor primi timp de trei ani câte 1.200 de euro pe lună. Participanţii la studiu nu au fost condiţionaţi de vreo nevoie financiară mai specială şi pot lucra cât de mult sau puţin doresc pe tot parcursul experimentului, scrie Ziarul Financiar
Desigur, le urăm copiilor noștri „La mulți ani”, le lăsăm toată dragostea și protecția noastră și le dorim succes în aventura în care au pornit în căutarea fericirii. Dar le lăsăm și astea: O datorie publică de circa 500 miliarde de lei la sfârșitul lui 2020, aproape 50% din PIB; Încă peste 70 miliarde de lei datorii din împrumuturi pentru PNRR; Un deficit de balanță comercială de 100 miliarde de lei; Un spor negativ al populației de peste 100 mii de persoane (mor cu 100 mii de români mai mulți decât se nasc) la care se adaugă 100 de mii de români care pleacă în fiecare an din țară; 300 de mii de copii trăiesc pe la rude, fără părinți, aceștia fiind plecați din țară la muncă, scrie Dragoș Damian în Republica.ro
Compania magnatului Gabriel Comănescu va fi beneficiara unor proiecte de aproape 600 de milioane de euro din PNRR, alături de Romgaz. Guvernul vrea să aloce pentru capitolul Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) suma de 1,62 miliarde de euro. Din această sumă, circa o treime ar urma să fie atribuită direct unei asocieri formate din producătorul de gaze Romgaz și GSP Power, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, potrivit unui document obținut de HotNews.ro
Un top al cartierelor cu cele mai mari preţuri pe metru pătrat pentru apartamentele de vânzare, realizat de analizeimobiliare.ro, plasează Capitala pe primul loc. București: În urma variațiilor de preţ consemnate trimestrul trecut, în clasamentul cartierelor bucureștene cu cele mai scumpe apartamente, format din aceleași zone exclusiviste din nordul şi centrul Capitalei, a avut loc o inversare de poziţii. Pe primul loc în top se situează, la fel ca în cele trei luni anterioare, zona Kiseleff – Aviatorilor, în ciuda unei scăderi de 1,8% la trei luni (până la 2.810 euro pe metru pătrat util), aceasta fiind secondată de Herăstrău – Nordului (unde prețurile s-au majorat cu 0,7%, până la 2.730 de euro pe metru pătrat), o analiză publicată de către Adevărul.ro
Bogdan Glăvan, președintele Fondului de Contragarantare și membru al PNL, a comentat ironic, despre Centrul Euro-Atlantic pentru reziliență, inaugurat de președintele Iohannis și de premierul Cîțu. Glăvan a anunțat că-l susține pe Orban în competiția pentru șefia PNL. Glăvan l-a atacat azi, indirect, și pe premierul Florin Cîțu, după ce acesta a spus că, oricum, companiile de stat nu fac investiții, așa că este justificată decizia ca profitul lor să fie transformat în dividende, încasate, în cea mai mare parte, de Executiv, scrie Newsweek
Dacă serviciile de informații ar găsi că un laborator chinez a creat Covid, atunci comerțul global s-ar prăbuși, declanșând o uriașă criză financiară. Donald Trump a simpatizat cu teoria. La fel și fostul său strateg șef Steve Bannon și probabil acel tip ciudat pe care tocmai l-ai blocat pe Facebook. Povestea cu „Scurgerea din laboratorul din Wuhan” a început ca doar ca o altă teorie nebună care circulă pe internet. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, a început să capete o oarecare credibilitate. Agențiile de informații din SUA și din alte părți investighează acum posibilitatea ca Covid-19 să fi fost creat într-un laborator chinez și să fie scurs fie accidental, fie intenționat, iar deocamdată președintele Biden păstrează deschise toate ipotezele asupra acestei probleme, relatează Aleph News
Comisia Europeană a anunțat, miercuri, că, potrivit estimărilor sale, în 2021 va emite obligațiuni pe termen lung în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro, care vor fi completate cu titluri pe termen scurt (EU-Bills) pentru a acoperi restul cerințelor de finanțare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Financial Intelligence
Președintele bielorus Aleksandr Lukașenko susține că nu a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin eventualitatea unor transferuri de trupe rusești în Belarus sau crearea unor baze militare permanente ale Rusiei pe teritoriul bielorus, potrivit agenției oficiale ruse de presă TASS. În schimb, liderul de la Minsk admite că au fost discuții legate de transfer de arme rusești și spune că, în caz de nevoie, armata rusă poate ajunge în 24 de ore în Belarus, conform Digi24
Când, acum vreo 3-4 ani, cineva care încercase să se angajeze la Spitalul Floreasca pe post de asistent medical se plângea că i se ceruseră 3000 de euro mită (un mic noroc: mercurialul locului era, la acea dată, de 5000 – iar acest mic favor îi fusese făcut cunoscut pretendentului) – m-am gândit că nu are cum să fie ”un fenomen de piață”: Nu exista manager de spital sau oficial din Sănătate care să nu se plângă de criza de personal, în condițiile hemoragiei de asistenți medicali în sistemele de sănătate ale altora. Or, piața – fie ea și cea a mitei – e dată de excedent de personal, nu de penurie: în criză de forță de muncă angajezi și ”pe gratis”, nu-i așa?, scrie Cristian Grosu în Curs de Guvernare