Agricultura României are, în ani normali, cam 4-5% contribuție la formarea PIB. Dacă anul agricol este prost, avem o scădere către 2-3%. Dacă este bun, putem ajunge către 6%. Fără industria prelucrătoare.
Reziliența se referă la amplitudinea prăbușirii economice (mereu mai mare la noi ca la vecini) și la durata recuperării după criză (mereu mai îndelungată la noi ca la vecini). Dacă avem neșansa să prindem un an agricol prost în criză e nasol. Și în recuperare, la fel. Menționez asta pentru că pare că nu s-a înțeles asta la elaborarea variantei “liftate” a PNRR.
Seceta e principala cauză pentru care avem ani foarte slabi în agricultură și, de aici, meteo-sensibilitatea PIB. Reziliența României se îmbunătățește clar dacă ameliorăm semnificativ această problemă. Varianta Ghinea a PNRR a făcut un lucru complet de neînțeles: a scos banii de la reabilitarea sistemului național de irigații prevăzuți în varianta anterioară de plan și i-a mutat pe alte lucruri care nu au nicio legătură cu reziliența. În 2012 am avut secetă. În 2015 am avut secetă. Priviți graficul PIB și vedeți cum s-a prăbușit acesta, readucându-ne la nivelul crizei din 2019-2010. A prelungit recuperarea. Care s-a întâmplat abia după ce am avut 3 ani agricoli buni: 2016-2019.
E plin de tichii de mărgăritar în varianta nouă a PNRR. Cea mai flagrantă e cea cu metrou la Cluj-Napoca, fără studiu de impact, fără calcule economice. Nu e rentabil, spun mulți pe calcule de trafic, un metrou până la Otopeni, darămite într-un oraș mediu spre mic. Cu siguranță, volatilitatea PIB nu va fi mai mică din așa ceva. Din ameliorarea canalelor și sistemelor de irigații, din Sud și din Moldova mai ales, putea fi. Un fel de autostrăzi pentru agricultură. Cu atât mai mult cu cât PNRR trebuie să fie cu precădere despre zone mult mai puțin dezvoltate, de exemplu, zona rurală. Și despre asta este reziliența.
Îndrăznești să crezi asta?
