Sentimentul meu tot mai acut este că epoca viitoare nu va mai fi despre dictatori fioroși și regimuri politice crude, care vor încălca drepturile și libertățile omului, ci despre dominația fără putință de reacție a unor pretinși algoritmi, puteri invizibile și discreționare.
Pedepsele aplicate nu vor fi nici proporționale cu presupusele fapte, nici excesive în raport cu asemenea fapte, ca în vreme totalitarismelor de tristă amintire, ci vor fi pur și simplu aleatorii: aleatorii ca durată, ca întindere, ca țintă umană, ca vină personală.
Regimul autocrației digitale urmează acestei prime faze de copilărie romantică a rețelelor sociale, în care am trăit din entuziasmul pozelor cu pisici, cu torturi aniversare și cu apusuri de soare. Ceea ce părea la început o șansă de socializare, a devenit încetul cu încetul, în deplina noastră cedare, o necesitate de comunicare cotidiană, un mod de afirmare personală și de câștigare a notorietății.
După aceste începuturi, care nu au mai mult de 15 ani în urma lor, ne așteaptă o fază a cenzurii și restricțiilor aleatorii, ca atunci când folosești un cuvânt pentru a denunța practicile oribile din spatele lui, iar presupusa inteligență artificială (care este, de fapt, doar prostie omenească multiplicată) consideră că faci apologia acelei practici.
Puterilor vizibile și identificabile, masive, le urmează puteri minuscule, invizibile, epidermice, care se vor strecura în toate cotloanele vieții noastre și colective și o vor lua în posesie bucată cu bucată, cedată adeseori de noi înșine de bună voie, de dragul unei mai mari expuneri personale. Puteri a căror iregularitate nu mai are nimic de-a face cu disciplinele moderne, nici măcar cu normele liberale sau neoliberale postmoderne, ci care vor face tocmai din aleatoriu, din dependență și din indiscriminare uneltele unei luări complete sub control a existențelor noastre.
Iar acestor puteri nu avem cum sa le scăpăm: nu există granițe în spatele cărora să ne refugiem, nu există casă care să nu fie perforată de o mie de ori pentru a transmite date, nu există cabană în pădure sau insulă pustie pe care să nu bată semnalul.
Avem un imens șantier etic în față noastră. Dacă nu ne apucăm de el cât mai degrabă, până și jocurile noastre politice sau spectacular-mediatice vor deveni neînsemnate, căci previzibile și inofensive. Avem de construit un ethos al lumii digitale, practici ale rețelelor sociale, în care libertatea, dependența, puterea și restricțiile au căpătat deja înțelesuri noi, la care noi de fapt nici nu am contribuit în vreun fel.
