adplus-dvertising

Un angajament scăzut al angajaților este o bombă cu ceas. Exemplul podului Seongsu, din Coreea de Sud

În 1979, în Coreea de Sud s-a dat în folosință podul Seongsu, cu o lungime de 1160 metri. Pentru a nu fi acuzați de întârzieri, poate din comoditate sau doar din nepăsare, câțiva muncitori au folosit nituri cu o grosime de 8 mm în locul celor de 10 mm prevăzute în proiect. Nimeni nu a verificat detaliul, poate și ceilalți au fost indiferenți, atâta timp cât proiectul evolua în general bine. Mai mult, câțiva ani mai târziu, după ce a fost dat în folosință podul Seongsu peste râul Han din Coreea de Sud, cei care îl administrau, cu aceiași nepăsare, au permis în mod regulat accesul unor vehicule cu până la 14 tone mai grele decât cele pentru a căror sarcina maxima fuseseră făcute calculele de rezistență. Deși existau deja reclamații că podul se balansează. Ca urmare, niturile au cedat și la o oră de vârf, din dimineața zilei de 21 octombrie 1994, un tronson întreg din pod cu o lungime de aproape 50 metri s-a desprins și a căzut 20 metri în gol în apa râului cu tot cu autovehicule, microbuze și un autobuz plin cu oameni.

Evident, comportamentul salariaților implicați a cauzat dezastrul si nu grosimea niturilor sau greutatea vehiculelor. Angajamentul, pasiunea și preocuparea salariaților pentru obiectivele companiei, explică în mare măsură comportamentul și deciziile oamenilor aflați la lucru în construcții, în industrie, pe ogoare, în multinaționale, în companii private sau instituții publice. Aceste diferențe în comportament determinate de un nivel de angajament diferit, chiar de lipsa acestuia, duce bineînțeles, la rezultate diferite sau chiar la dezastre.
Pericolul prăbușirii oricărui eșafodaj se afla în nepăsarea, și nu neparat în ignoranța, oamenilor. Uneori oamenii se pricep dar nu vor, nu îi preocupă rezultatele.

Unora pur și simplu le lipsește dorința de a-și face treaba cât mai bine, fac totul la nivel de suficiență, nu le pasă de scopurile organizației și stau cu ochii pe ceas ca să termine programul și să plece acasă. M-ar bucura daca nu ați recunoaște profilul descris. Ni se „întâmplă” astfel mici sau mari dezastre în fiecare zi. Multe situații sfârșesc cu tragedii sau cu amenințarea latentă a unui potențial pericol. Fiecare dintre noi putem fi martorii, participanții sau chiar victimele unor întâmplări triste și cel puțin păguboase.

Un angajament scăzut este o bombă cu ceas iar costurile și riscurile pe care lipsa angajamentului le generează sunt mult mai relevante și mai consistente decât suntem obișnuiți să credem și să anticipăm.

În accidentul podului Seongsu au murit 32 persoane și alte 17 au fost rănite. Costurile reparațiilor și despăgubirile victimelor au ajuns la aproape 4 milioane dolari, echivalent 2021. Suplimentar, managerii responsabili au plătit probabil cu bani, cu libertatea, cu reputația sau cu funcțiile și în mod sigur cu conștiința apăsată de victimele accidentului. Lipsa angajamentului costă! Din aceasta cauză se pierd zilnic în tăcere bani mulți de către antreprenori, autorități fiscale, instituții publice, ordonatori de credite, chiar salariați. Gallup în 2017 estima la 500 miliarde USD pierderile anuale la nivelul întregii economii a SUA din cauza angajamentului scăzut.

Nivelul angajamentului se poate observa și din indicatorii de performanță financiară. La același leu cheltuit sau investit, apar diferențe în indicatori precum ROA, ROE, EPS sau P/E ratio. Există, de asemenea, diferențe, uneori jenante, intre vânzările sau consumurile pe angajat. Adeseori aceste active aflate în mâna angajaților din companii diferite sunt identice sau foarte asemănătoare.

Evident, oamenii fac diferența! Nu atât expertiza, care se poate dezvolta sau „achiziționa” la angajare, cât atitudinea, comportamentul, deciziile oamenilor.
Performanța financiară a angajatorului rămâne principalul obiectiv al angajamentului, deși desigur fericirea si recompensarea angajaților este un beneficiu dezirabil.
Simțiți că banii alocați pentru îmbunătățirea angajamentului în compania dumneavoastră au eficiența scontată sau doar bifează activități de resurse umane din categoria celor considerate secundare, foarte agreabile dar benigne?

Cheltuielile cu măsurile pentru îmbunătățirea angajamentului trebuie comparate cu costul lipsei angajamentului, precum și cu amploarea riscurilor pe care le presupune. Tocmai pentru că aceste cheltuieli au relevanță în raport cu economiile sau cu veniturile pe care le produc.

Costurile generate de lipsa angajamentului sunt, daca nu ați observat deja, omniprezente: în multiplele fațete ale operațiunilor zilnice, în relațiile interumane sau direct în operațiunile cu conținut financiar. O enumerare chiar exhaustivă ar rămâne probabil incompletă. Mai mult însă, angajamentul scăzut este contagios și situația se deteriorează de la sine dacă nu se iau măsuri eficiente și la timp. Pentru management bineînțeles că adaugă efort suplimentar, stres și pot ajunge să afecteze chiar și viața personală.

Vorbim despre incertitudine, dinamică și risc; seria nesfârșită a dezastrelor și incidentelor generate de lipsa angajamentului confirmă că optimismul nu le-a împiedicat ci, dimpotrivă, le-a facilitat.

Ce este de făcut? Cum rezolvăm? Cât costă, cât timp pierdem? Cât de mult merită?

Sunt întrebări legitime care adesea primesc răspunsuri ambigue! Este o mare diferență între cum se rezolvă, și cum ar trebui să se rezolve.
S-au inventat multe măsuri de intervenție menite să îmbunătățească angajamentul. Toate utile, în funcție de situație. Dar angajamentul este supus influenței concomitente a peste 50 factori care acționează diferit asupra fiecărui angajat în parte. Percepțiile salariaților sunt dispersate, netransparente, influențabile, dinamice și astfel greu de decriptat.

Chiar dacă s-ar identifica corect cauzele reale ale lipse de angajament tot nu ar fi resurse suficiente pentru toate măsurile posibile sau măcar pentru cele considerate utile. Trebuie selectate cele mai eficiente măsuri care trebuie să se și încadreze în buget pentru a obține mai multă certitudine, armonie, încredere și profituri mai mari. Această selecție care să țină cont concomitent de nevoi, eficiență, costuri și beneficii este deosebit de complexă și de aceea decizia devine extrem de dificilă.

În consecință, intervențiile adesea eșuează și se aleg măsuri care numai risipesc banii, justifică străduințele dar perpetuează problemele

Treptat, odată cu profiturile se pierde și răbdarea. Când situația se agravează prin rezultate si tensiuni, angajamentul devine o “problemă de management” care se rezolvă cel mai ușor prin înlocuirea managerilor considerați responsabili. Astfel de “soluții” aduc companiei odată cu speranța unei îmbunătățiri bineînțeles și noi costuri. Deseori schimbarea se face cu promovare din interior, câteodată beneficiind cu cinism de funcții chiar unii dintre cei mai abili, mai lucizi și mai eficienți sabotori ai angajamentului colectiv de până atunci.

Lipsa angajamentului, nepăsarea angajaților rămâne necorectată si reapare în tăcere asemenea scenariilor de groază, viguroasă, continuându-și imperturbabil evoluția. Unii salariați, proaspăt recrutați pentru expertiza lor, își reiau și ei comportamentul la noul angajator, fără să se preocupe de aspecte uneori milimetrice care nu schimbă cu nimic noile lor avantaje personale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Bogdan Mihai
Bogdan Mihai
Bogdan s-a format în banking unde timp de 25 ani a activat în piețele monetară și valutară, piața companiilor corporate, commercial sau retail sau a persoanelor fizice, dar si ca dezvoltator de soluții sau produse Are aproape tot atâta experiența în acest domeniu, ca manager de oameni, risc, proiecte sau de linii de business. Din 2017 Bogdan s-a îndreptat spre consultanță unde leagă experiența sa din domeniul financiar bancar cu cea a relațiilor interumane si de afaceri.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate