Criptomonedele nu generează încredere, ci sunt doar o reacție la relaxarea cantitativă

Bitcoin și criptomonedele în general sunt considerate seducătoare mai ales pentru imaterialitatea lor, faptul că se confundă, practic, cu rețeaua de coduri care le generează și în interiorul căreia sunt tranzacționate. Și totuși, se pare că acest statut de “frumoasă fără corp” este și cea mai mare slăbiciune a monedelor virtuale.

Pentru ca universul Bitcoin, care în sine e imaterial, să funcționeze, este nevoie ca rețele întregi de lucruri extrem de fizice să-și facă treaba. În mod notoriu, Bitcoin e unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică ai contemporaneității. Pentru ca procesul de minare, tranzacționare și comerț cu criptomonede să funcționeze, e nevoie să meargă curentul electric, internetul și în general rețelele de comunicații mobile.

Iar pasionații și-au dat dat seama demult că, în eventualitatea unei catastrofe tehnologice, bitcoin e mort. O pană de curent de mare amploare și durată face total nefuncționale monedele virtuale. Fără electricitate și posibilitate de transfer de date, Bitcoin e mort. Minarea și tranzacționarea devin imposibile. Nu rămâne nimic după ce cad curentul și internetul, pentru că în spatele criptomonedelor nu se află nimic.

Ceea ce trebuie precizat totuși este că propunerea de apariţie a acestor monede datează înainte de era IT. Friedrich A. Hayek a scris, în 1976, o carte numită “Denaționalizarea banilor” în care propunea acordarea permisiunii fiecărui individ sau organizații să emită propria monedă. El preconiza ca băncile centrale să-şi păstreze privilegiul de a emite dolari sau franci, dar urma să li se permită şi altor instituţii să concureze în afacerile de creare a banilor, oferind monede sub o marcă proprie.

Și Hayek era încrezător că ducații propuși de el, emiși în așa fel încât să păstreze constante preturile exprimate în ei, ar fi scos din competiție dolarul sau lira sterlină.
Iată aşadar că am descoperit şi suportul doctrinar pentru Bitcoin și celelalte criptomonede. Da, numai că euro, dolarul şi lira au economii puternice şi diversificate în spate. Monedele alternative n-au aşa ceva. Lor trebuie să le dai un cec în alb. În schimb, economiile Statelor Unite, zonei euro şi Marii Britanii constituie repere palpabile, iar monedele emise sunt conectate cu întreaga gamă de produse şi servicii.

Criptomonedele sunt legate de o ofertă mult mai săracă şi mai slabă calitativ decât euro, dolarul şi lira. Ele nu generează încredere, ci reprezintă doar o reacție la relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE), practicată mai întâi de lumea anglo-saxonă, iar apoi de euroland. Ele constituie, practic, un refugiu. A le achiziționa nu înseamnă neapărat că ai încredere, ci că te deranjează excesul de dolari și de euro. Fiindcă monedele electronice nu doar că nu poartă competitivitatea economiilor occidentale, ci ne putem confrunta cu dificultăți la nivelul schimburilor, ca urmare a faptului că oferta şi cererea nu sunt omogene.
Murray N. Rothbard este cel care susține că a lăsa la îndemâna băncii centrale să regleze oferta de bani, înseamnă să laşi lupul paznic la oi.

Asta nu-l oprește însă să afirme că banii nu sunt doriţi de dragul lor, ci fiindcă oamenii au încredere că marfa-bani va fi ușor acceptată în schimb de oricine. Ei acceptă bucuroși tichete de hârtie marcate „dolari” nu pentru valoarea lor estetică, ci pentru că sunt siguri că le vor putea vinde în schimbul bunurilor şi serviciilor pe care le doresc.
Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie purtând noi denumiri, continuă Rothbard. Ei trebuie să provină dintr-o marfă non-monetară valoroasă. În practică, metalele prețioase precum aurul şi argintul, metale cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câștigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri. Iar dacă banii continuă să fie numiţi geld sau argent e clar suportul ancestral.

Teorema regresiei a lui Mises demonstrează că banii trebuie să-şi afle originea într-o marfă non-monetară folositoare, tranzacționată pe piaţa liberă.
Problema crucială a ducatului hayekian – subliniază Rothbard – e concurența cu dolarii sau lirele, care au apărut ca unități de greutate ale aurului şi argintului şi au fost utilizate de secole pe piaţă ca unitate monetară, mijloc de efectuare a schimburilor şi instrument de calcul monetar şi socoteli.

Dar haideți să modificăm un pic perspectiva. Să vedem totuși de ce băncile centrale, care în multe cazuri înglobează și autoritățile de supraveghere, nu interzic deținerea de bitcoin în instrumente subsecvente? Din cauza QE!
Cu alte cuvinte, atunci când cursul Bitcoin scade brusc, contractele intră pe pierdere, se diminuează economisirea și are loc o sterilizare de masă monetară. Efectul e de sărăcire și îndatorare. Aşadar, din acest motiv e tolerată creșterea Bitcoin, fiindcă se corelează cu relaxarea cantitativă.

Pe de altă parte, atât timp cât – aşa cum spunea Stiglitz – Bitcoin nu are un rol social şi deci nu prea poate fi identificat vreun eveniment economic cu impact comensurabil în evoluția sa, e destul de greu să fie sesizate repere justificabile din punct de vedere raţional. În fine, se vântură din partea unor persoane sau instituții niveluri, dar fără a putea fi invocată o analiză cantitativă ori calitativă care să stea la baza reperelor.

Și care ar fi urmările unui colaps al bitcoinului și al criptomonedele pentru România? În măsura în care s-ar micșora economisirile din UE și, implicit, investițiile, noi am avea o problemă cu finanțarea deficitului extern. Inclusiv cu atragerea de fonduri europene, pentru că s-ar profila o majorare de dobânzi în paralel cu o scădere a PIB-urilor. Iar în acest context stagflaționist, cu venituri bugetare mai reduse, vor exista mai puține resurse pentru finanțarea comunitară.

Iată de ce interesul general este ca Bitcoin să nu inducă o sterilizare sensibilă de masă bănească, ce pune în pericol QE, schimbă paradigma și readuce/amplifică secvența recesivă.
Dar în situația în care conștientizează aceste lucruri, România trebuie să meargă pe mâna unui excedent bugetar, care să o ferească de întreruperea fluxurilor investiționale și îngustarea conductei de fonduri europene.

Dacă am avea surplus fiscal și am relaxa fiscalitatea, s-ar produce fenomenul invers. Ar veni și investiții, atrase de un mediu de afaceri atractiv, dar am fi și eligibili pentru fondurile comunitare, în detrimentul altora.
Se pare însă că trenează aceeași atitudine plină de seninătate în fața pericolelor din 2007. Și atunci, cu astfel de expertiză și viziune, există din nou posibilitatea să se producă ceea ce se numește hard landing.

Acest lucru în contextul în care autoritățile europene se pregătesc de criză. Banca Centrală Europeană a surprins prin faptul că a declarat nici mai mult nici mai puţin că analizează posibilitatea de a emite o monedă digitală, adică euro să aibă o “frumoasă fără corp” drept soră, ceea ce ar însemna că BCE este conștientă că relaxarea cantitativă – cu dobânzile negative pe care le generează și supraîndatorarea aferentă – nu are cum să nu se termine prost şi atunci încearcă pe cât posibil să atenueze efectele.

Ionuț Bălan
Ionuț Bălan
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate