Cea mai importantă lecție financiară pe care trebuie să o știe orice copil nu este despre bani

Știm cu toții că educația financiară este importantă, mai ales pentru copii. Suntem bombardați de un mesaj agresiv de conștientizare a acestui fapt. Asta e foarte bine, mai ales în situația României – ultimul loc în Europa, când vine vorba de cunoștințe financiare, potrivit APPA.

Însă conștientizarea nu e suficientă. Văd mulți părinți care înțeleg cât de necesară este această educație, însă nu știu ce să facă mai departe sau, măcar, cu ce să înceapă. Mulți se duc pe Facebook, se înscriu în câteva grupuri de educație financiară și așteaptă – așteaptă să primească o informație care, dacă s-ar putea, să se transmită ca prin minune și la copii, iar aceștia să ajungă așa, pur și simplu, adulți alfabetizați financiar.

Treaba nu stă așa. Informația nu e suficientă pentru ca cei mici să fie educați financiar. Fără practică, se pierde tot. Degeaba părinții “consumă” informația dacă nu o și procesează și nu o trimit mai departe, către copii, într-o formă adecvată pentru vârsta lor.
O altă problemă este că părinții care se hotărăsc să înceapă, se avântă cam tare în concepte complexe și, evident, se descurajează. E de înțeles, dacă atunci când vrei să îi faci copilului un bine, tu ești întâmpinat de cifre, procente și alți termeni din ăștia complicați pe care nu îî stăpânești. E de înțeles dacă renunți.

Din fericire pentru acești părinți, se poate și altfel – cea mai eficientă educație financiară pe care o pot preda părinții micuților este cea pe care o înțeleg și ei, la rândul lor, cel mai bine. De asemenea, trebuie să ia cele mai simple concepte și să le pună în practică. Doar așa vor învăța cei mici. Unul dintre aceste concepte este trocul sau barter-ul.

Ce este trocul?
Trocul este schimbul de obiecte sau servicii între ele, fără bani. Atunci când tu ai nevoie de ceva de la cineva și acea persoană are nevoie de ceva de la tine, puteți face troc.
Trocul este cea mai veche formă de comerț și, probabil, cea care stă la baza dezvoltării societății noastre, cea din ziua de astăzi. Primii oameni au făcut troc pentru a supraviețui, cu mult înainte să existe banii.

Dacă vrei să vorbești cu copiii despre troc, poți începe chiar cu o mică lecție de istorie – “Încă de la începutul omenirii, oamenii au făcut schimburi, între ei….”. Astfel, pe lângă lecția financiară importantă, copiii primesc și o lecție de istorie și, cel mai important, vor reuși să se raporteze mult mai ușor la spațiu și timp și la strămoșii lor care, după cum vor vedea, nu sunt chiar atât de diferiți de noi.
Pentru a vedea acest lucru, îți prezentăm și ție, dragă părinte, câteva exemple ca să vezi sub ce forme fac oamenii din ziua de astăzi troc și de ce este încă un mod atât de folosit și eficient de supraviețuire.

Cum arată trocul în 2021?
Cele mai noi și inovative companii apar prin troc
Cu siguranță ai auzit de Silicon Valley și de toate marile companii care s-au născut acolo. Probabil, când te gândești la ele, te gândești la acei multi-milionari care reușesc să obțină finanțări de milioane de dolari cu carisma și inteligența lor. Ei bine, în realitate e puțin altfel.

Multe dintre acele companii au început de jos. Foarte jos. La început, fondatorii lor au făcut Bootstrapping – metoda prin care fondatorii își construiesc primul prototip cu cât mai puține fonduri posibile. Pentru a primi însă, minimul necesar de resurse, fondatorii se angrenează în tot felul de angajamente și înțelegeri din care mai multe părți au de câștigat. Cu alte cuvinte, fac troc.

Stă trocul la baza economiei din ziua de astăzi?
Ai auzit de Ebay, nu? Sau de Airbnb sau Uber. Acestea sunt platforme care au revoluționat felul în care se consumă produsele în ziua de astăzi și au dus la ceea ce știm acum drept – The Sharing Economy.

Acest tip de economie are la bază cel mai simplu principiu – face legătura dintre două persoane care au ceva ce îi trebuie celeilalte persoane, și sunt dispuse să facă schimb. Chit că e vorba de un drum cu mașina, un apartament de închiriat pentru o noapte sau chiar dacă e vorba de bani.

Lecția despre troc îi învață pe copii și alte concepte financiare
Cum educația financiară este, mai degrabă, un ansamblu decât un set fix de câteva lecții, trocul îi învață pe copii și alte lucruri importante.
Atunci când fac troc, copiii învață să aprecieze valoarea banilor și a lucrurilor – Asta e probabil cea mai întâlnită problemă la părinții cu care am discutat – nu știu cum să îi învețe pe copii să aprecieze valoarea banilor. Aceasta este, într-adevăr, o lecție pe care nu o poți doar spune copiilor și să te aștepți să înțeleagă. Ei trebuie să simtă pe pielea lor valoarea banilor, a lucrurilor și lipsa lor. Atunci când fac troc, e mult mai ușor pentru ei să raporteze valoarea unui lucru la alt lucru, decât la valoarea unor monede și bancnote pe care probabil nici nu le cunosc.

Când fac troc, copiii înțeleg diferența dintre bunuri și servicii – Dacă înainte știam clar că bunurile sunt cele “care pot fi atinse “ și restul sunt servicii, acum, când există atâtea produse digitale, e cam greu de făcut diferența. Însă, în situația în care copiii sunt nevoiți să facă troc, vor vedea potențialul și valoarea pe care le pot avea atât bunurile pe care le dețin dar și skill-urile pe care le au și pe care le pot oferi, la schimb, ca și servicii.

Cum pot înțelege cel mai bine copiii lecția despre troc?
Prin practică – La fel ca orice altă lecție financiară și nu numai, copiii pot înțelege cum funcționează trocul, cel mai bine, prin practică. Trebuie să simtă pe pielea lor cum fac schimbul și cum raportează valoarea serviciului sau obiectului pe care îl oferă la schimb.

O lecție bună de troc, mai ales pentru copiii de 6 până la 12 ani este să ofere ei anumite servicii la schimb pentru anumite beneficii – de exemplu, să facă babysitting sau să ajute vecinii mai în vârstă să facă cumpărături sau, dacă e cazul, să facă schimb de jucării cu alți copii, când se plictisesc de ele.

Prin joc – Din fericire, cu ajutorul tehnologiei din ziua de azi, copiii pot experimenta lecția despre troc într-un mediu virtual, controlat.
Ei pot învăța despre cum să facă troc, de ce au nevoie de troc și, la modul general, cum să se descurce în viața reală, în situațiile în care nu au bani sau pot oferi ceva la schimb.
Multe dintre jocurile video populare printre copiii din ziua de astăzi au opțiunea de troc – Metin2 este unul dintre ele, unde jucătorii pot schimba între ei diferite arme și accesorii de care au nevoie. Minecraft este un alt joc unde copiii pot face troc cu un anumit personaj, numit Piglin.

Există și board games foarte cunoscute, în care copiii învață să facă troc – unul dintre ele este Catan, jocul în care copiii se descurcă doar cu anumite resurse pe care le primesc când aruncă cu zarul. Evident, banii sunt limitați și pentru a face rost de resursele de care chiar au nevoie, trebuie să facă troc între ei sau cu banca.

Există și un joc video, disponibil pe mobil și tabletă, dezvoltat strict pentru nevoia copiilor din România, și nu numai, de a învăța educație financiară pe limba lor. Jocul este Investory și, momentan, are disponibile trei misiuni pe care copii le pot accesa în joc.

Trocul este, probabil, lecția cea mai prezentă în joc – ea apare, pentru prima dată, în misiunea 1, la început și, din nou, în misiunea 3. De fiecare dată, copiii sunt nevoiți să facă troc cu alte personaje pentru a putea avansa în joc. Aceștia nu numai că le explică copiilor ce este trocul, ci îi și pun în situația în care trebuie să facă troc pentru supraviețuire. Cu alte cuvinte, copiii experimentează trocul pe pielea lor, dar într-un mediu fictiv, controlat. Poți descărca și tu, gratuit, prima misiune din Investory și ajută-i pe copii să învețe prin propria experiență, despre troc – cea mai importantă lecție de educație financiară.

Călin Alungulesă
Călin Alungulesă
Călin este Copywriter și Content Writer și, momentan, scrie despre mai multe subiecte pentru diferite proiecte. Atât meseria, cât și curiozitatea nativă l-au împins să scrie și să documenteze activitatea unor companii și produse din diferite arii de activitate - Educație Financiară și Antreprenoriat, Business, Start-up, Inovație, Digital Marketing, Cultură Organizațională, Design Thinking și multe, multe altele.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate