Curtea constituțională din Republica Moldova
Atacurile majorității parlamentare din Republica Moldova la componența Curții Constituționale reprezintă o abatere de la statul de drept și de la separația puterilor în stat. Acestea sunt valori fundamentale europene, ele trebuie respectate întocmai și nu vor fi niciodată negociate de Uniunea Europeană.
Prin aceste acțiuni, actuala majoritate parlamentară a pierdut de tot încrederea partenerilor europeni
Colaborarea strânsă dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova depinde de buna funcționare a statului de drept și a principiilor democratice. Nu putem tolera astfel de abuzuri.
Fac un apel la membrii Parlamentului Republicii Moldova să revină la respectarea Constituției și regulilor democratice
Sancțiunile din partea instituțiilor europene vor fi inevitabile dacă actuala majoritate parlamentară va continua să contribuie la deteriorarea standardelor democratice.
Angajamentul Parlamentului European este în primul rând față de cetățenii Republicii Moldova. Iar acțiunile recente ale majorității parlamentare sunt în mod cert împotriva intereselor cetățenilor care au votat la alegerile prezidențiale pentru o țară reformată, modernă, apropiată de Uniunea Europeană, cu instituții care să funcționeze în interesul oamenilor, nu o țară în care instituțiile fundamentale ale democrației sunt modelate după interesele politice și de partid.
Despre curtea constituțională din Republica Moldova
Curtea Constituţională din Republicii Moldova este o instituție relativ tânără. Cu toate acestea, problemele de constituţionalitate, care se ridică în faţa Curţii şi la care urmează să se răspundă, parcurg o cale îndelungată, reflectând totodată o realitate şi necesitate a timpului. Până la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova nu exista un organ separat abilitat cu controlul constituţional. Astfel, la 23 februarie 1995 a fost creată Curtea Constituţională, prima şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în istoria Republicii Moldova. Primul act pronunţat de Curte a fost Avizul din 18 aprilie 1995, acesta exprimând poziţia Curţii la sesizarea depusă de Preşedintele Republicii Moldova privind modificarea art.13 şi art. 118 din Constituţie. Curtea a decis că Legea privind modificarea art.13 şi 118 din Constituţie corespunde prevederilor constituţionale.