Ce pierzi când cauți să câștigi mereu?

Imaginați-vă un tânăr de succes care intră în biroul unui consultant, așteptând să fie evaluat. Vorbim despre un om căruia nu numai că nu îi este străin succesul, ci este și familiarizat cu acesta, un om care se așteaptă la succes mereu.

Să zicem că, deși nu a împlinit de mult 30 de ani, deja a predat la o universitate prestigioasă, a fost ales să reprezinte țara în Parlamentul European la 26 de ani, stabilind și un record cu asta, a construit o publicație de succes și conduce una dintre cele mai prestigioase ONG-uri de ceva vreme. El este convins că viața a fost generoasă cu el și consideră că trebuie să fie mulțumit, deși motivul pentru care a ajuns la acel consultant este ca să fie și mai bun la ce face.

După introducerea uzuală, consultantul îi arată profilul lui psihometric cu comportamentele dominante și îi spune: “sunt convins că știi exact ce vrei de la organizația pe care o conduci și știi exact ce vrei de la cariera ta. Ce nu sunt convins că știi, este, ce te face pe tine fericit.”

Și imaginați-vă cum, după acele cuvinte, pământul îi fuge de sub picioare tânărului și simte că parcă lumea se năruie în jur. Deși consultantul continuă să vorbească, el nu mai percepe cuvintele și simte că ar vrea să alerge undeva departe de sală, de carieră, de viață, de tot.

Toate aceste lucruri se întâmpla pentru că tânărul ar vrea să-l contrazică pe consultant, dar nu-i vine deloc în minte ce îl face cu adevărat fericit. Toate activitățile ce le-au bucurat odate par mai fade și singura preocupare reală este asigurarea succesului.

Acum imaginați-vă că acel tânăr se află în fața voastră, să zicem la TedX Obor. Un tânăr exact ca mine. Nu ar fi trebuit să fie o surpriză ce am auzit, dar a fost o surpriză mare. Un șoc chiar.

Cumva am observat încă de pe vremea facultății că nu mai pot să râd din inimă. Mă uitam la cele mai savuroase comedii, înțelegeam și apreciam poantele, doar că nu mai puteam să mă las purtat de râs. Nu-mi venea pur și simplu.

Sau poate atacurile mele de panică trebuia să-mi dea ceva de bănuit. Au apărut în anul doi al facultății, erau puternice și dese, dar mie îmi era rușine de ele și eram hotărât să le înving. Pentru că eram un om puternic, un om de succes.

Făceam toate lucrurile pe care mi le imaginam în copilărie, am ajuns oarecum cunoscut, oarecum respectat, cu o putere relativă și un statut pe măsură.

Și îmi ziceam de ani de zile că asta trebuie să fie de ajuns. Că TREBUIE să mă bucur de viață, că n-am voie să fiu nefericit, că am tot ce mi-am dorit, sau ca pot să fiu și mai bun și să iau tot ce îmi lipsește.

Poate că știam că nu sunt fericit, dar nu lăsam acest gând la suprafață, pentru că aveam alte lucruri mai importante de făcut. Trebuia să fiu de succes, trebuia să fiu respectat, invidiat chiar.

Însă în acel moment, toate aceste lucruri nu contau. Toți anii în care am învățat, cu mult exercițiu, să fac panica să fie mai discretă, mai silențioasă parcă au dispărut și simțeam că nu mai am echilibru, nu mai am direcție.

Mi-am dat seama că nu mă cunosc și mai mult, mi-am dat seama că pentru a obține tot acest succes visat, m-am ignorat atât de mult că habar n-am ce îmi place și ce nu. În astfel de momente începi să te gândești, iar primul meu gând a fost să găsesc acele momente în care încă știam ce îmi place, ce mă face fericit.

Cel mai la îndemână a venit copilăria. Atunci parcă făceam doar ce îmi făcea plăcere. Toate celelalte momente erau doar acele momente pe care trebuia să le îndur până cand să fac activitățile ce mă bucurau.

Încercați odată să mergeți la un copil și să deveniți speakeri motivaționali, spunându-i: “fă doar ce te face pe tine fericit”. Vă imaginați reacția. Șansele ca un copil să vă înteleagă sunt minime, iar replica lor va fi ceva de genul: “eu mereu fac ce îmi place mie sau eu fac doar ce mă face fericit”.

Fericirea mea a începu să se reducă odată cu începutul școlii. Acolo am avut nenorocul să fiu primul pe școală în clasa I, iar de acolo primul loc a devenit normalitatea, a devenit așteptarea normală.

Nu mai citeam cărți doar pentru că mă pasionau, ci pentru a lua note pe ele. Nu mai studiam istoria, pasiunea mea de mic, ci matematica și fizica, pentru că erau mai de viitor. Nu mi s-a spus că asta trebuie să fac, dar toate comportamentele, așteptările, indiciile din jurul meu au fost că trebuie să fiu de succes, iar cele mai bune clase aproape că garantează succesul.

De mic iubeam să joc baschet. Oricând aveam 5 minute ieșeam în curtea școlii sau a liceului și jucam cât puteam baschet. Nu puteam să-mi imaginez viața fără acest sport. Când am intrat în echipa de baschet, am început să mă compar cu ceilalți și nu am făcut față, nu pentru că eram mai puțin talentat, ci pentru că îmi era frică de eșec. Deseori simulam că mă dor parti din corp doar ca să pot justifica eșecul, care și venea în acest mindset.

Așa am început să ignor activitățile pe care le iubeam în favoarea celor la care puteam să fiu bun. Am învățat lucruri care nu-mi plăceau, pentru că dădeau bine, am început să mă implic în activități care îmi aduceau succes și nu bucurie și mi-am spus că singurul lucru ce contează în viață este succesul.

Așa m-am trezit eu în acel moment în care un necunoscut îmi zice ceva mult mai intim, mult mai profund despre mine, ca toate conversațiile mele cu mine însumi de câțiva ani.

Așa m-am trezit eu și mi-am dat seama cât sunt de nefericit și cum am sacrificat totul pe altarul succesului.

Și din acel moment am făcut niște schimbări radicale în viață, m-am redescoperit și am devenit acel om echilibrat și mulțumit cu el însuși care vă vorbește azi, nu? Nu chiar.

Reacția mea a fost una contraintuitivă, dar foarte umană. Am ales să mă afund în nefericire. Am început să-mi zic că nu doar eu sunt nefericit, toți oamenii sunt. Mi-am zis că sunt nefericit pentru că n-am luat din succesul ăla bun, iar răspunsul trebuie să fie găsirea acestui fel de succes. Mi-am zis orice, doar să nu trebuiască să mă schimb.

Pentru că oricât de incomode ar fi aceste descoperiri, schimbarea presupune o redefinire fundamentală și totală, iar eu îmi defineam valoarea în totalitate in baza succesului pe care îl aveam într-un anumit moment. În orice. Dacă eram pe locul 1 la orice, monstrul ego-ului era liniștit pentru o vreme.

Și mă gândeam la schimbare zilnic, dar acesta n-a apărut. Până în momentul în care am ales să accept o provocare și să plec departe de casă, in Korea, ca să-mi dovedesc succesul încă o dată.

Singura problemă era că in Coreea nu eram cu nimic mai special decât toți ceilalți. Am fost prezentat acolo ca un salvator, însă foarte repede mi-am dat seama că n-am cum să fiu salvatorul propus, că nu înțeleg societatea, țara, mentalitățile, piața, adică tot ce știam, tot ce am învățat eu de-a lungul vieții era aproape irelevant.

Pentru prima dată în viață eu eram acel incompetent, acel om evitat de succes de care m-am temut toată viața. Am devenit paralizat de frica eșecului. Nu am dormit multe nopți la rând și nu vroiam să arăt că sunt fragil, că n-am răspunsuri, că sunt impostor.

După multe zile mi-am dat seama că dacă nu fac ceva, intru în depresie și voi paraliza complet, iar acest gând în mod straniu nu m-a blocat, ci m-a eliberat.

M-am dus în fața oamenilor și le-am împărtășit fragilitatea, temerile mele și le-am promis că voi susține ideile lor, singurul lucru ce mai putea să fac din poziția în care eram. Oamenii însă au reacționat surprinzător, pentru mine. Nu m-au respins, nu au sărit la atac, ci au empatizat și m-au susținut.

Pentru prima dată în viață, făceam ce trebuie să facă un lider, să-și susțină oamenii și pentru prima dată rezultatele și succesul au fost o consecință și nu un scop în sine.

Și abia atunci mi-am dat seama cum pot să mă schimb. Bazându-mă pe alții, acceptând ajutorul celorlalți, fiind sincer, deschis și vulnerabil.

Am venit acasă, mi-am ales un loc de muncă care să mă facă fericit, cu o cultură sănătoasă, am început să merg la terapie și să îmi dezvolt laturi în care nu pot să concurez, ca desenatul, de exemplu.

Sunt un alt om? Un om fericit?

Nu în totalitate. Dar sunt pe drumul cel bun. Am început să mă accept, să mă iubesc chiar și am început să învăț că valoarea mea nu este egală cu succesul meu într-un moment dat.

Și am venit aici ca să vă întreb pe voi: “voi știți ce vă face fericiți?”.

Dacă da, mă bucur pentru voi și vă invit să fiți deschiși și să vorbiți despre cum ați reușit cu oamenii din jurul vostru. Dacă nu, nu vă speriați. Nu sunteți singuri. Însă nu puteți să deslușiți toată problema singuri.

Uitați-vă în jur, conectați-vă la oamenii în jur, cereți-le ajutorul. Răspunsul lor vă va surprinde. Și sigur vă va ajuta.

 

Magor Imre Csibi
Magor Imre Csibi
Magor Imre Csibi conduce departamentul de Leadership La Trend Consult, cu misiunea de a schimba cultura în cât mai multe organizații și în societate. Între 2017-2018 a fost directorul executiv al biroului WWF în Korea, după ce a condus 7 ani în România cea mai mare organizație de conservare a naturii din lume, WWF. A fost și europarlamentar, ales pe listele PNL vicepreședintele Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Palamentul European și a predat la Universitatea Babeș-Bolyai. În 2009 a fondat publicația Think Outside the Box, pe care a și coordonat-o în primii doi ani.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate