Primul tip de distorsionare a realității – specifică nu doar televiziunii românești – este interpretarea știrii: “Pentru a înțelege ce se întâmplă, intrăm în direct cu analistul…”. În mod cumva firesc, analistul e ales în funcție de valorile postului, e testat. Se știe în general ce va spune.
Cu cât televiziunea respectivă e mai radicală politic, cu atât interpretările vor ajunge mai rapid (și mai caraghios) la mesajul politic dorit
“Indiferent ce mă întrebați, de vină e Guvernul. Sau sexo-marxiștii.”
Al doilea tip de falsificare a realității, mai recentă și destul de românească, este plăsmuirea știrii
Un non-eveniment, în fapt, care nu s-ar întâmpla în absența camerei de filmat. Care devine eveniment prin faptul că e transmis în direct, fiind gândit special pentru asta. Pentru a controla agenda publică.
E pur și simplu o societate paralelă, prin care încerci să o influențezi și să o schimbi pe cea reală
“Iată ce se întâmplă în țară! Iată ce cred românii! Iată cei patru protestatari care s-au săturat de dictatura măștii! Țara se revoltă.”
Pentru a construi astfel de știri și de lumi fictive ai nevoie doar de o mână de oameni dispuși să spună orice, să se scălâmbăie oricum și să agreseze pe oricine pentru a fi în centrul atenției (și, probabil, pentru alte beneficii, dar ieșirea din anonimat e cea mai motivantă). Așa se explică personajele grotești care au invadat accelerat scena publică româneasca în ultimii ani. Dacă înjuri pe cine trebuie, când trebuie (și ești “live”), vei fi un star.
Mă tem însă că, în scurt timp, aceste personaje vor fi total scăpate de sub control, dacă nu cumva asta s-a întâmplat deja. Pentru a rămâne în centrul atenției, știind deja că orice bizarerie fac sau urlă devine știre, vor ajunge să depășească orice limită a decenței, umanității și a legalității.
