Între grupările politice europene controlate de Berlin între 1933 și 1945 și cele controlate de Moscova după 2010 există o singură diferență: rasismul. Care e prea compromis pentru a mai putea fi reșapat chiar și Kremlin. Astăzi, rasismul a devenit “autohtonism”.
Dacă citești documentele ideologice ale mișcărilor controlate de Reich în Balcani în anii ’30, ale secolului trecut, vei găsi aceeași poveste reluată la nesfârșit: croații pretind că ei sunt rasa superioară, nu se compară cu vlahii sârbi și români; sârbii sunt convinși că ei sunt rasa superioară, nu se compară cu croații și românii; românii arată că, daci fiind, sunt clar rasa superioară. Lucrurile se complică când bulgarii argumentează că rasa lor e superioară grecilor și sârbilor, ceea ce îi obligă pe greci și sârbi să dovedească că, nu, de fapt rasa lor e superioară bulgarilor. Și tot așa.
Toată prosteala asta ideologică genera mișcări politice mici și bizare, de câteva procente, precum ustașii sau legionarii, care nu puteau ajunge la putere prin competiție politică, ci doar în cazul unui război major care ar fi dus la prăbușirea ordinii politice europene. Ceea ce s-a și întâmplat – iar consecințele cooptării la guvernare a grupusculelor rasiste susținute de Berlin a fost catastrofală.
Sigur, Kremlinul lui Putin nu poate susține azi o ideologie rasistă (în fond, Stalin a înfruntat și a învins nazismul, exceptând perioada în care s-a aliat cu el). The next best thing e autohtonismul – care e cam aceeași poveste, dar spusă pe un ton mai prudent și mai plângăcios: dacii au fost o civilizație superioară, au inventat tot ce se putea inventa, dar conspirația Occidentului (nu faptul că n-au lăsat o cultură scrisă, cum le șade bine civilizațiilor superioare) le neagă și le ascunde măreția.
La supralicitarea vechilor identități (nu cumva să ne simțim prea europeni), oamenii Kremlinului adaugă azi lupta cu “birocrații de la Bruxelles” (Berlinul folosea “comisarii de la Moscova”) și “conspirația LGBT pentru distrugerea familiei și Bisericii” (în versiunea NSDAP, așa cum am mai scris, se utiliza “conspirația iudeo-bolșevică pentru distrugerea familiei și Bisericii”). Aici, în paranteză fie spus, lucrurile se complică puțin, pentru că în discuție se bagă, ca musca în lapte, unele grupuri de conservatori de tip american sau polonez (catolici antiruși), care o vreme insistă să susțină idei asemănătoare cu cele ale Berlinului (în anii ’30) sau ale Kremlinului (azi), până își dau seama că au făcut-o lată.
Ca și în anii ’30, grupurile care susțin ideologiile autohtoniste sunt mici, incoerente, incapabile să genereze majorități politice; totuși, ca și în trecut, ele se bucură de o atenție disproporționată, pentru că sunt exotice și generează știri și scandal. Nu au capacitatea să ajungă la putere decât în cazul unei totale prăbușiri a ordinii europene prin război; de altfel, foarte probabil, ele se susțin azi mai degrabă prin energia propriilor idioți utili – care se bucură la un articol elogios în Sputnik – decât prin banii ascunși ai Moscovei (Moscova, ca și Berlinul în urma cu opt decenii, nu prea e serioasă cand e vorba de plătit stipendii).
