Un amic mi-a spus, acum vreo 10 ani, că are senzația că mediul de business este caracterizat de nesinceritate, că lui îi lipsește să poată avea conversații sincere cu ceilalți.
Sincer înseamnă fără prefăcătorie, fără viclenie, cu franchețe, loialitate; din toată inima.
Etimologic vorbind, cuvântul “sincer” vine din latină: “sin cerae” însemnă “fară ceară” și era folosit în contextul discuțiilor despre statui: cele fără ceară nu aveau crăpături, nu ascundeau nimic.
Într-un fel ciudat, odată cu eforturile de a fi asertivi, a da feedback constructiv, pozitiv, a fi “politically correct”, am pierdut sinceritatea, interesul adevărat față de celălalt și de relația cu el. Am pus în schimb o fațadă, un gard în diverse culori, în funcție de interesul nostru, de context, de mesajele pe care credem noi că trebuie să le audă celălalt. Mai rar ne gândim să îl ascultăm, să fim cu adevărat interesați de cum îi este colegului, amicului sau chiar unui membru al familiei, să îl susținem.
Gardul acesta în diverse culori nu poate fi perceput altfel decât fals. Fals interes, falsă ascultare, falsă preocupare, atenție. Întrebăm ce mai faci ca să bifăm întrebarea, în momentul în care celălalt răspunde, deja ne gândim la altele, ne plictisim, zâmbim detașat, neinteresat, răspundem cu “păi și mie mi s-a întâmplat, și eu trec printr-o perioadă, stai să iți spun”. Nu susțin că toți fac asta. Susțin că foarte mulți o fac însă, trag doar un semnal de alarmă asupra lipsei de onestitate în relațiile interumane, mai ales când e vorba de cele din mediul profesional. În acest mediu petrecem însă o parte importantă din viață noastră. Dacă nu investim nimic, nu vom primi ceva înapoi, trecem prin timp și pe lângă oameni precum gâsca prin apă.
Voi încheia cu o poveste mai personală
În weekend am fost la mama; ea stă într-un cartier de case, în București. Mama era preocupată de ceva: murise cineva din cartier, un om de aproape 60 de ani. Era singur, nu avea cine să îl ia din spital și să se îngrijească de înmormântare. Ea s-a apucat să dea telefoane celor cu care lucrase acel om, să îi mobilizeze să strângă bani și să facă ceva pentru fostul lor coleg. A dat de unul dintre ei, l-a rugat să dea și el telefoane, să îi mobilizeze pe alții.
Nu știu cum s-a terminat. M-a emoționat însă că ea s-a pus în mișcare spunând că trebuie să avem grijă, să facem ‘ce trebuie făcut’ pentru ceilalți, ‘să fim oameni’; o grijă sinceră față de un alt om.
