adplus-dvertising

Sexul și sfinții sunt „la un click distanță”

Am umblat prin lume și am cunoscut destul de multe culturi, africane, arabe, europene. Dar vă spun sincer că nicăieri nu am întâlnit în comunicarea interumană și în spațiul public atâta vulgaritate precum în România. Nu am cunoștință de nici o limbă în care frecvența, diversitatea și intensitatea înjurăturilor să fie atât de mare precum în limba română. Nu cunosc practic pe nimeni (cu foarte rare excepții, totuși) care să nu știe să înjure de organe, mamă, de sfinți, de neamuri; e ceva ce se învață din fragedă pruncie, pentru că în familie, pe stradă, la școală, oriunde, toată lumea înjură. Înjurătura e lucrul cel mai bine împărțit din lume și cel mai acceptat de toată lumea.

Nu am văzut nicăieri atâta imaginație și creativitate în inventarea de înjurături, care mai de care mai oribile, mai obscene și mai degradante pentru ființa umană. Nu știu ca în alte societăți oamenii să ajungă atât de repede în vorbirea curentă de la cuvintele obișnuite la înjurături. Sexul și sfinții sunt „la un click distanță”, înjurătura de mamă, de morți și vii, de cele sfinte e mai la îndemână ca orice altă exprimare. Grosolănia și abjecția sunt adevărate reflexe, până într-acolo încât vulgaritatea a devenit din monstruoasă afectuoasă. Ne legănăm și ne alintăm unii pe alții prin înjurături, ni le spunem cu tandrețe, ne porcăim cu drag, așa cum – desigur! – ne batem nevestele și copiii tot din dragoste și găsim justificări brutalității în afecțiunea prea mare.

Nu știu dacă lingviștii, sociologii sau psihologii s-au ocupat de acest rezervor uriaș de vulgaritate în care ne bălăcărim zi de zi. Poate că ei ar ști să ne explice de ce vulgaritatea nu se reduce la înjurătura de mamă, ci ține și de atitudinile și posturile pe care le adoptăm unii în raport cu ceilalți, de tonul vocii, de deficitul de politețe și, în cele din urmă, de un imens, îndelung și dureros deficit de educație.

Se prea poate ca această vulgaritate să fie, de fapt, reziduul contractului social prost încheiat, al acordului mereu încălcat în privința moravurilor. Așa cum pădurile, râurile, satele și orașele noastre se sufocă sub gunoaie, pentru că nu am înțeles între noi că bunăstarea unora nu se realizează în detrimentul celorlalți, , tot așa viața noastră cotidiană se sufocă sub vulgaritate și violență verbală, pentru că nu am înțeles că nu devenim noi înșine mai demni umilindu-l pe celălalt.

Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali (n. 1967) predă din 1992 filosofia contemporană la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj și Strasbourg, susținută în 2000 și consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filosofia vieții și studiul puterii, dar şi spre teoriile spațiului public și spațiului locuit, la confluența gândirii filosofice cu cea arhitecturală. Autor a șase volume individuale sau împreună cu arhitectul Augustin Ioan, a publicat zeci de articole și a tradus peste douăzeci de lucrări din filosofia francofonă a ultimului secol. De altfel, anii 2000 au fost prin excelență anii cooperării academice internaționale în spațiul generos al Francofoniei. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte șapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenției universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogățit cu toate aceste experiențe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârșită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenților și a cărților de filosofie.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate