Am umblat prin lume și am cunoscut destul de multe culturi, africane, arabe, europene. Dar vă spun sincer că nicăieri nu am întâlnit în comunicarea interumană și în spațiul public atâta vulgaritate precum în România. Nu am cunoștință de nici o limbă în care frecvența, diversitatea și intensitatea înjurăturilor să fie atât de mare precum în limba română. Nu cunosc practic pe nimeni (cu foarte rare excepții, totuși) care să nu știe să înjure de organe, mamă, de sfinți, de neamuri; e ceva ce se învață din fragedă pruncie, pentru că în familie, pe stradă, la școală, oriunde, toată lumea înjură. Înjurătura e lucrul cel mai bine împărțit din lume și cel mai acceptat de toată lumea.
Nu am văzut nicăieri atâta imaginație și creativitate în inventarea de înjurături, care mai de care mai oribile, mai obscene și mai degradante pentru ființa umană. Nu știu ca în alte societăți oamenii să ajungă atât de repede în vorbirea curentă de la cuvintele obișnuite la înjurături. Sexul și sfinții sunt „la un click distanță”, înjurătura de mamă, de morți și vii, de cele sfinte e mai la îndemână ca orice altă exprimare. Grosolănia și abjecția sunt adevărate reflexe, până într-acolo încât vulgaritatea a devenit din monstruoasă afectuoasă. Ne legănăm și ne alintăm unii pe alții prin înjurături, ni le spunem cu tandrețe, ne porcăim cu drag, așa cum – desigur! – ne batem nevestele și copiii tot din dragoste și găsim justificări brutalității în afecțiunea prea mare.
Nu știu dacă lingviștii, sociologii sau psihologii s-au ocupat de acest rezervor uriaș de vulgaritate în care ne bălăcărim zi de zi. Poate că ei ar ști să ne explice de ce vulgaritatea nu se reduce la înjurătura de mamă, ci ține și de atitudinile și posturile pe care le adoptăm unii în raport cu ceilalți, de tonul vocii, de deficitul de politețe și, în cele din urmă, de un imens, îndelung și dureros deficit de educație.
Se prea poate ca această vulgaritate să fie, de fapt, reziduul contractului social prost încheiat, al acordului mereu încălcat în privința moravurilor. Așa cum pădurile, râurile, satele și orașele noastre se sufocă sub gunoaie, pentru că nu am înțeles între noi că bunăstarea unora nu se realizează în detrimentul celorlalți, , tot așa viața noastră cotidiană se sufocă sub vulgaritate și violență verbală, pentru că nu am înțeles că nu devenim noi înșine mai demni umilindu-l pe celălalt.
