Este creșterea economică a României o dovadă a dezvoltării?

Se discută demult despre creșterea economică a României, care este superioară altor țări dezvoltate din Europa. Da, nominal discutând este normal să fie așa, că pornim de la o baza redusă.

Cred că atunci când discutăm despre creșterea economică a unei țări ar trebui sa avem în vedere următoarele aspecte:

1. creșterea economică reală este cea care contează cu adevărat, adică trebuie să scădem variația preturilor pentru a obține o imagine corectă a creșterii, altfel adunăm inflația si avem impresia că ne îmbogățim (daca avem 4,5% creștere economică nominală și 2.5% creștere a preturilor, valoarea reală a creșterii economice este de 2%). România are o creștere economică mare și un ritm de evoluție al PIB pe locuitor nominal care depășește în unele locuri Elveția, din 1989 încoace, dar suntem departe de gradul lor de bunăstare economică, în realitate acum noi suntem la PIB pe locuitor nominal al Elveției din 1980.

2. Creșterea economică nu mai este însă demult un indicator al bunăstării, ci trebuie corelat cu alți indicatori, cum ar fi PIB pe locuitor sau coeficientul GINI care arată inegalitatea distribuirii veniturilor între membrii societății; de ce este PIB pe locuitor atât de important? Pentru că arata bunăstarea care se produce pe cap de locuitor și este baza pe care construim într-o țară și din care alocam către buget; de ce este GINI atât de important? Pentru că ne arată tensiunea dintr-o societate, existența unor grupuri, intre membrii acesteia, care oricând pot fi sursă de mișcări sociale și revendicative; și nu în ultimul rând, pentru bunăstare importante sunt și echilibrele țării (adică cel intern-deficitul bugetar și cele externe-deficitul de cont curent și cel al balanței de plați)

3. Gradul de bunăstare si bunăstarea unei națiuni sunt funcție de mult mai multe elemente, cum ar fi:

– securitatea personală
– calitatea mediului (calitatea apei, aerului)
– venitul și averea personală
– gradul de educație
– situația în care se află sistemului de sănătate
– conexiunile sociale, cultura
– situația pieței muncii
– echilibrul dintre viața personală și cea profesională

Așa că dacă cineva vă întreabă în ce țară ar fi mai potrivit să locuiască pentru a avea o viată liniștita și prosperă, răspunsul este unul complicat și nu ține doar de creșterea economică sau de PIB pe locuitor ci este determinat multifactorial.

Și da, acești indicatori ar trebui să fie în fișa postului oricărui prim ministru și funcție de acești indicatori ar trebui sa fie evaluată performanța unei guvernări.

A măsura performanța unei guvernări doar prin creșterea economică nominală este dovada unei neînțelegeri a științei economice sau a unei manipulări, pentru că aceasta este cifra care spune cel mai puțin despre bunăstarea tarii si arata cel mai bine.

Alin Claudiu Covasa
Alin Claudiu Covasa
Alin Claudiu Covasa este consultant in domeniul managementului riscului cu experiența in zona bancara, strategie si analiza de business, managementul transformării și analiza datelor. Implicat activ in zona de educație financiara și educație non formală, trainer, fondator a mai multor comunități educaționale pentru tineri.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate