Ne lipsesc liderii. Managerii trebuie să coboare din turnul de fildeș

Într-o lume în continuă schimbare, avem nevoie mai mult ca oricând de lideri care pot influența și transforma cultura organizațională. Avem nevoie de lideri care reușesc să construiască răspunsuri pentru provocările vremurilor. Acei oameni care aduc în organizație – Viziune, Înțelegere, Claritate, și Agilitate. Este vremea acelor manageri care își prezintă viziunea proprie către echipă într-un mod care îi implică pe oameni. Acei manageri care înțeleg realitățile înconjurătoare și au o imagine clară a drumului pe care trebuie să pornească împreună cu organizația pe care o conduc. Au încredere în echipele lor și împart responsabilitatea dar și succesul. Implică oamenii în luarea deciziilor și oferă suport tuturor celor care au nevoie. Este nevoie de lideri care pot să scrie povești care motivează, puternice, care reușesc să transpună viziunea într-un mod ușor de înțeles de întreaga echipă.

Pentru organizații mai bine pregătite să crească și să fie mai eficiente în contextul actual, mai adaptabile și mai agile, trebuie să dăm mai mult credit oamenilor care pot sa transforme sustenabil companiile în care activează.

Liderul care poate naviga în apele tulburi ale momentului actual, care poate aduce corabia în siguranță în port, nu mai poate fi un om care conduce prin directive. Din turnul de fildeș al biroului de la etajul 23, orașul și oamenii lui se văd ca niște furnicuțe harnice. E nevoie de empatie, e nevoie de umanitate, de lideri puși în serviciului oamenilor din subordine. Asta dacă ne dorim să ajungem cu toții la mal. E nevoie să înțelegem acum că un rol de conducere nu aduce doar privilegii și putere de decizie, aduce la fel de multa responsabilitate și foarte mulți ochi care în momente dificile se uită înspre conducător.

În acele momente, când marea este furioasă, valurile lovesc furibund și nimic nu mai pare stabil, liderul va înțelege ca dacă în vreme senina nu și-a apropiat oamenii, acum trebuie să ridice velele navei singur. Dar poate măcar în momentele astea va înțelege că e nevoie de o nouă abordare a stilului de leadership. O companie în care cultura impusă, este ierarhică, unde doar șeful știe cel mai bine ce trebuie făcut în orice situație, unde echipa este doar o resursă și nu partener în realizarea obiectivelor, va avea de suferit în contextul nou de afaceri. Singura parte bună este că se înțelege rapid eșecul acestei abordări, la primul moment în care planul este modificat de elemente externe, incontrolabile. Partea mai puțin bună este ca nu întotdeauna organizația se va putea adapta rapid și efectele pot fi severe.

Pentru a fi pregătiți să facă fata noilor provocări ce vor apărea în drumul organizației către îndeplinirea obiectivelor, e nevoie ca liderii actuali să înceapă un proces de transformare, atât a lor personal cât și a modului în care își desfășoară activitatea. Să fie pregătiți să rezolve situațiile dificile, fie ca ele sunt cauzate de factori interni sau externi. Procesul de transformare ar trebui să fie construit pe patru piloni.

Self-Leadership – liderul trebuie să se asigure ca este pregătit pentru ce urmează, să înțeleagă care îi este rolul în noul scenariu, care este locul pe scena. Să știe cu certitudine care sunt punctele forte și slăbiciunile personale. Vorbim despre auto-conștientizare, încredere în sine, eficacitate personală. Dar mai ales vorbim despre un moment de sinceritatea interioară, un moment de introspecție. Doar după ce ne cunoaștem cu adevărat putem să depunem eforturi pentru a putea cunoaște pe cei din jur.

Supportive leadership – în rolul de lider concentrarea se mută de la tine către ceilalți. Trebuie să ne asigurăm că ajutăm oamenii din organizație să crească, să se dezvolte. Inspiră, încurajează, invită la implicare și oferă siguranța psihologică, asta este ce trebuie să asiguri pentru a construi un mediu în care oamenii să se simtă liberi, motivați și să fie dispuși să se implice. Oamenii sunt mai performanți când știu ca au suportul organizației.

Shared Leadership – deleagă nu doar activități ci și deciziile, implică oamenii, împarte responsabilitatea dar și succesul. Vorbim în prezent de organizații complexe, nu ai întotdeauna timpul necesar pentru a urmări tot ceea ce se întâmplă în companie. Oferă încredere echipei, schimbă rolurile în interiorul grupului, decideți împreuna cu oamenii alături de care implementați proiectele. Unul dintre cele mai importante roluri ale unui lider este să construiască o noua generație de lideri iar pentru asta e nevoie să împărtășiți experiențe, să învățați împreună în echipa și să existe un mediu sigur, în care să fie natural să ceri ajutor de la coechipieri.

Story Leadership – comunitățile și echipele sunt cel mai ușor construite printr-o poveste în care cred toți cei implicați, folosind emoție, empatie. Liderul trebuie să construiască viitorul, sa facă trupele să creadă în acel viitor și sa îl urmeze acolo. Creează o viziune, o imagine a unui viitor dezirabil, învață din trecut, înțelege prezentul și definește scopul. Toate aceste elemente vor fi folosite pentru a scrie și a spune o poveste grozavă, o poveste despre tine, despre organizație, parteneri, angajați și experiența tuturor în călătoria pe care o veți începe.

Presiunea resimțită de către companii datorată transformărilor în cultura organizațională, cauzate de schimbările de generație, schimbările sociale dar și de către aspirațiile oamenilor din organizații, vor cere foarte puternic și o transformare a liderilor viitorului. Va atrage talentele de care e nevoie pentru performantă și va reuși să se adapteze cu rapiditate organizația care înțelege cel mai repede că pentru a te adapta evenimentelor ce se întâmpla în jur e nevoie să transformăm modul în care facem lucrurile, să transformăm cultura și stilul de conducere. Doar așa putem avea șanse să păstrăm un rol principal în poveste.

Mihai Chiratcu
Mihai Chiratcu
Mihai a început o cariera în vânzări acum 17 ani si a avut diferite responsabilități, Customer Care, Sales, Sales Management sau Business development. În 2013, decizia de a începe o noua provocare a venit natural si a devenit consultant de business, concentrându-se pe Transformation, Sales și Cultura Organizațională, împărtășind poveștile și experiențele adunate. A absolvit ASE, specializarea Afaceri Internaționale, modulul cu predare in engleză și a terminat un program postuniversitar în cadrul UPB, specializarea Change Management. Mihai se descrie ca fiind producător de oameni liberi pentru că poveștile sale oferă interlocutorilor încredere, curaj și momente informative. Proiectele pe care le construiește și implementează se concentrează pe client si pe călătoria acestuia, folosind co-crearea și oferind sfaturi si suport, astfel clientul își găsește răspunsurile proprii și nu unele ale consultantului.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate