adplus-dvertising

Plătește-te prima dată pe tine!

Mulți dintre noi ne plătim lună de lună ratele la bancă. Și mai mulți plătim lunar utilitățile, întreținerea, facturile la telefonie, internet și așa mai departe. Aceste plăți ne afectează în mod evident bugetul și în mod sigur ne-ar fi mult mai bine cu banii respectivi în buzunar și cu toate acestea, le plătim.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că așa am fost învățați, pentru că știm că trebuie să plătim ratele la bancă și utilitățile. Și pentru că știm că dacă nu plătim vom suporta consecințe. Fie că vom pierde casa cumpărată prin credit bancar, fie că nu vom mai avea acces la serviciile de telefonie mobilă sau internet. Este evident că, dacă nu facem aceste plăți, atunci vom suporta consecințe neplăcute care ne vor afecta standardul de viață.

Tot la fel ar trebui să gândim și în cazul economisirii regulate de termen lung. Dacă nu ne plătim pe noi lunar, câteva sute de lei pe lună, dacă nu vom economisi acești bani, astfel încât să aducă randament cel puțin peste rata inflației, vom suporta consecințe. Doar că nu acum, ci peste 20 sau 30 de ani. Totul este foarte simplu și în același timp, atât de greu de perceput și de înțeles deoarece consecințele nu vor fi imediate.

Gândiți-vă că, așa cum azi statul român nu ne plătește factura la telefon sau internet, sau prin subvențiile sale ne suportă doar o parte din cheltuiala cu încălzirea, tot la fel și în viitor, peste 30 de ani statul roman, nu va putea acoperi prin pensia plătită decât o parte din nevoile noastre.

Diferența dintre costul nevoilor noastre din viitor și pensia pe care o vom primi va trebui suportată de către noi. Și vă spun sincer, această diferență va fi din ce în ce mai mare. Pe de o parte, din cauza faptului că pensiile nu vor crește în același ritm cu prețurile, iar pe de altă parte, cu cât vom înainta în viață, vom dori mai mult confort si bunăstare.

Dacă acum, la vârsta de 30 sau 40 de ani, ne place să facem concedii frumoase, de câteva ori pe an, în România sau poate în străinătate, dacă acum vrem să mâncăm bine sau dacă vrem să savurăm un vin de calitate, de ce credeți că la vârsta de 65 – 70 de ani nu vom mai dori acest lucru?

Putem face lucrurile posibile doar dacă vom avea disponibil la momentul retragerii din activitate o sumă suficient de mare din care să începem să cheltuim și care să ne permită să ne continuăm stilul de viață cu care eram obișnuiți. Concluzia este extrem de simplă, doar prin economisire regulată, la fel cum procedăm cu plata facturilor, putem avea o șansă să acumulăm suficienți bani încât să ne menținem standardul de viață după vârsta de 65 – 70 de ani.

Mergând mai departe cu raționamentul, vă spun că toți acești bani strânși, lună de lună, trebuie protejați de efectele inflației. Inflația erodează permanent puterea de cumpărare a acestor bani. Așa că nu este suficient să strângem bani, să îi punem deoparte. Trebuie să îi plasăm în instrumente care să ne aducă un randament pe termen lung mai mare decât inflația.

Astfel de instrumente pot fi fondurile de investiții sau investiții directe în acțiuni și obligațiuni prin intermediul Bursei de Valori București.

Rămânând în zona fondurilor de investiții, chiar dacă pentru mulți sunt necunoscute și deci respinse, acestea pot fi o soluție foarte simplă pentru economisirea regulată, pe termen lung.

Istoric vorbind, fondurile de investiții pot aduce randamente net superioare altor instrumente de economisire clasice, așa cum sunt depozitele bancare.

Chiar dacă în mentalul colectiv fondurile de investiții sunt produse sofisticate și greu de înțeles pentru publicul larg, acest lucru nu este deloc adevărat. Cu un minim de efort poți să te informezi și să înțelegi, de fapt, ce sunt acestea, cum funcționează și de ce reprezintă o soluție optimă pentru a economisi pe termen lung.

Decide să te plătești întâi pe tine! Economisește lunar, câteva sute de lei, în funcție de salariul pe care îl ai, informează-te despre fonduri de investiții, stabilește obiective clare și atunci poți spera ca la 70 de ani să poți să îți faci în continuare vacanța în Grecia, Austria sau unde îți place!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Dan Popovici
Dan Popovici
Dan Popovici este CEO OTP Asset Management România. Cu o experiență de peste 24 ani în domeniul piețelor de capital, Dan a fost implicat în numeroase proiecte privind structurarea ofertelor publice de valori mobiliare, cum ar fi acțiuni, obligațiuni corporative și municipale și de asemenea, în administrarea fondurilor de investiții. ]n calitate de CEO al OTP Asset Management România, acesta este responsabil de dezvoltarea strategiei companiei pe termen mediu și lung, fiind implicat activ în proiectele pe care aceasta le desfășoară. Dan a absolvit Universitatea Politehnică București, specializarea "Inginerie Economică" și studiile postuniversitare de Master în "Management Financiar și Piețe de Capital" în cadrul Academiei de Studii Economice București.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate