Atât dezvoltarea teoriilor conspiraționiste, cât și copiatul la examene se nasc în același loc: în sistemul educațional

Acest articol vine în urma deciziei de a exmatricula studenții de la drept care au fost prinși copiind și este despre educație. Am luat în calcul și teoriile conspiraționiste pentru că acestea apar de cele mai multe ori pentru că nu avem cunoștințe de bază pe care trebuie să le acumulăm la școală.

Inversiunea termică – fenomen fizic meteorologic care are loc la nivelul straturilor joase ale troposferei(TROPOSFÉRĂ s. f. Stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. – Din fr. troposphère. – suprafața terestră). Toată lumea știe că în mod normal, cu cât urcăm mai mult spre cote înalte, cu atât este mai frig. Inversiunea termică apare atunci când e temperatura la cotele mai înalte crește. Avem mai multe detalii aici și un articol de pe BBC.

Sublimare – fenomenul de trecere, prin încălzire, a unei substanțe din stare solidă direct în stare de vapori (gazoasă), fără a mai trece prin starea lichidă. Utilizată în mod corect, sublimarea este una dintre cele mai utile și eficiente metode de purificare a substanțelor solide. Un experiment simplu și scurt găsim aici. Câteva detalii și aici.

Am început cu explicarea acestor două fenomene naturale pentru că de obicei sunt punctul de pornire pentru teorii conspiraționiste.

Atunci când avem un sistem educațional neperformant, neadaptat la noile generații, complet lipsit de predare practică și care pune accent pe note și nu pe acumularea și înțelegerea informației, avem două rezultate, printre multe altele: elevi/studenți care copiază la examene și crearea teoriilor conspiraționiste.

Elevii și studenții copiază pentru că asta le cere sistemul de învățământ. Pentru că nu avem profesori pregătiți, pentru că avem o curriculă școlară învechită, pentru că nu există corelare cu piața muncii și cu nevoile elevilor, pentru că modalitățile de predare sunt învechite, pentru că nu se pune accent pe înțelegere și acumulare de cunoștințe, pentru că nu se pune accent pe dezvoltare personală. Pentru că la final tot ce contează e nota.

Adulții creează și cred în teorii conspiraționiste pentru că au ieșit din sistemul de învățământ fără a avea abilitatea de a discerne și de a verifica informațiile pe care le primesc zi de zi. Pentru că la școală nu înțeleg materiile predate și la ce le vor folosi și învață papagalicește, înghit informațiile nemestecate numai să ia note mari.

Încă din clasa I elevul este presat continuu de părinți și școală să ia note cât mai mari. Notele mari sunt singurul scop al sistemului de învățământ, așa cum e el la acest moment. Am avut o colegă care aproape că a făcut un atac de panică pentru că a luat 9 la un test de limba română. Un alt coleg nu risca niciodată să meargă acasă cu note mici. Tocea fiecare cuvințel din ce i se preda numai să aibă 10 pe linie, de teama bătăii care îl aștepta acasă. Sistemul de învățământ te obligă să ai 10 pe linie dacă vrei să intri la liceul X sau facultatea Y. Pentru că acolo intră numai cei care au note mari, pentru că nu avem examene de admitere care să ofere posibilități egale pentru toți elevii sau studenții, fără a mai pune presiune pe aceștia timp de 4 ani. Notele luate în școală nu relevă adevăratele cunoștințe, dar elevii și studenții sunt sub presiunea enormă a unui sistem și a unei societăți care îi obligă să aibă note cât mai mari.

Totul pornește de la educație. Atât dezvoltarea teoriilor conspiraționiste, cât și copierea la examene se nasc în același loc: în sistemul educațional. Din aceeași simplă cauză: sistemul nu pune accent pe înțelegerea informațiilor oferite, ci pe capacitatea elevilor de a memora papagalicește fraze citite dintr-un manual. Atunci când vom avea un sistem de învățământ performant, axat pe înțelegere, adaptat nevoilor elevilor și care va pune accent pe dezvoltarea personală a viitorului adult, nu vom mai avea studenți care copiază la examene sau oameni care cred în teorii conspiraționiste.

Cristina Stîngu
Cristina Stîngu
Jurist de meserie, masterandă în Managementul Proiectelor la ASE. În prezent sunt manager și consultant pe fonduri europene în cadrul propriei firme, Improvision și președintele Asociației Youth Vision for Society. De asemenea sunt și co-fondator Bookstore&Tea.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate