Inovarea e un proces dezordonat. Sunt atâtea surse de date, atâta zgomot de fond și atâtea metodologii disponibile pentru a încerca să lovești o țintă în mișcare – următoarea idee de un miliard de dolari.
În companii, acest efect este alimentat de jocurile politice, lupta pentru resurse financiare și pretenții oximoronice din partea managerilor.
Pentru a ilustra ceea ce vreau să spun, să ne gândim că managerii departamentelor trebuie să concureze pentru finanțarea proiectelor cu alte departamente. Unii manageri au o influență relativă mai mare asupra bugetelor sau au mai multă credibilitate datorită succeselor din trecut. Astfel, doar proiectele ale căror inițiatori știu cum să navigheze politica internă primesc aprobare.
Și nu în ultimul rând, performanța angajaților este măsurată folosind indicatori care arată cât de eficient își fac treaba de zi cu zi. Este dificil pentru ei să găsească timpul și energia necesare pentru a iniția proiecte inovative care vor deveni o sursă de avantaj competitiv în viitor.
Rezultatul nefericit
Compania cedează în fața ”inerției organizaționale”. Se concentrează atât de tare pe mărirea cotei de piață și optimizarea proceselor curente încât neglijează complet alte oportunități. Produsele curente încep să își piardă atractivitatea în fața clienților, iar asta are un impact asupra marjelor de profit. Soluția este să îmbunătățești continuu produsele/serviciile existente, să găsești modele de business noi și să te uiți cu un ochi critic asupra poziționării pe piață, din când în când.
În absența unei metodologii care să susțină aceste inițiative, acest efort este imposibil. În fiecare companie există o imensă sursă de creativitate latentă, sub forma a zeci de idei care nu apucă să vadă lumina zilei pentru că nu sunt administrate în mod conștient.
Cum putem să depășim inerția?
O companie antreprenorială susține inovarea prin dezvoltarea unui portofoliu de linii de business curente care să devină surse stabile de venituri, iar, în paralel, un portofoliu de inițiative inovatoare pe care speră să le transforme în viitoare surse stabile de venituri. Inițiatorii acestor proiecte se numesc ”intraprenori”.
Cu toate acestea, munca intraprenorilor este imposibilă în absența unei structuri de muncă potrivite. Aici intervine teoria Effectuation.
Leacul? Effectuation
Effectuation este modul în care intraprenorii experți gândesc și acționează. Este un set de principii ce stă la baza luării deciziilor, care sprijină actorii în crearea de lucruri noi. Această abordare face posibilă modelarea viitorului atunci când mediul de business este incert sau când planificarea nu este posibilă.
Effectuation este abordarea de bază pentru a permite angajaților să fie proactivi și să creeze noi produse/servicii sau soluții din idei vagi. Unde managementul tradițional spune „stabiliți obiective, planificați și implementați”, Effectuation spune „ce pot face cu ceea ce am la îndemână?”. Funcționează luând mijloacele disponibile (know-how, rețele personale și resurse disponibile) și co-crearea cu cei care sunt dispuși să se alăture și să contribuie la modelarea viitorului.
Dându-le cuvântul părților interesate (stakeholders) în crearea unui viitor comun elimină incertitudinea. Părțile interesate pot lua forma colegilor, managerilor, clienților, partenerilor de distribuție și chiar concurenților (în cazurile de joint-venture).
Cu fiecare contribuție din interacțiunile părților interesate, intraprenorii pot obține fie validarea ideii, fie resurse. Dacă ideea este rea, părțile interesate vă vor da de înțeles, astfel încât să puteți schimba direcția de căutare. Dacă ideea este bună, vor fi dornici să se alăture și să-și împărtășească resursele pentru a deveni parte din succesul proiectului.
Această abordare înseamnă că nu riști să cheltui mult timp și bani încercând să prezici un viitor incert. O companie poate căuta oportunități prin inițierea a mai multe proiecte intraprenoriale desfășurate concomitent, până ce unul va deveni câștigător detașat și va face să merite tot efortul.
