Un alt lucru paradoxal despre țara asta a noastră și locuitorii ei e felul în care își căinează sistematic postura de victimă a istoriei. În realitate, cel puțin în ultimii 150 de ani, cu excepția nefastului intermezzo comunist (pe care l-am agravat cu mâna noastră), a avut foarte mult noroc. România și-a dublat teritoriul în urma primului război mondial deși l-a pierdut, anume într-un fel în care a periclitat toată ofensiva Antantei de pe frontul de Est din 1916, a încheiat o pace umilitoare cu Puterile Centrale, apoi a re-declarat război Germaniei cu o zi înainte de semnarea armistițiului.
Mai recent, în 2004, a fost admisă ca membru în NATO iar în 2007 în UE, într-un context geopolitic nerepetabil, pe o fereastră de oportunitate îngustă pe care am “prins-o” la țanc.
Ne plângem isteric că suntem colonia Europei, că suntem piață de desfacere, tot felul de cretinătăți cu un succes la public, de neînțeles. În fapt, ascunsă în umbra pandemiei, a trecut neobservată știrea că din iunie 2020 România a trecut în rândul țărilor cu venit înalt pe cap de locuitor, țările cele mai bogate ale planetei. Dacă vrea cineva să vadă cum arată o țară care nu a avut ghinionul istoric să fie sclava Europei să facă o tură prin Serbia, care avea în 1990 un PIB/locuitor de 2 ori și ceva mai mare decât noi. Sau, bunăoară, prin Republica Moldova.
Din 2010 încoace suntem cap de pod al NATO în Est, cu o prezență militară din ce în ce mai activă, o țară strategică pentru parteneriatul Nord-Atlantic. Nu pentru că suntem frumoși și deștepți ci pentru că suntem bine plasați geo-politic.
Iar acum, în pandemie, avem ghinionul istoric uluitor de a fi europeni și a avea acces la fondurile de redresare europene și la vaccinurile pe care UE le-a negociat pentru toți membrii săi. Suntem dintre acei bogați priviliegiați despre care vorbea șeful OMS. Ce facem cu asta? Conspirații, suspiciuni și victimiade.
Înțeleg că postura de victimă e mai ofertantă, în fond îți explică toate scăderile, toate bâlbele, toate problemele, nu ești tu de vină, de vină sunt barbarii de tirani, dușmanii, asupritorii, obsesiile noastre naționale din toate vremurile. Dar realitatea e că, în vorbele lui P.P. Carp, citate din memorie “România e așa de norocoasă că nu mai are nevoie de politicieni”.
Sărăcia noastră, câtă a mai rămas, nu e din cauza ghinionului istoric ci în ciuda norocului pe care l-am avut. Hai să nu ne mai batem joc de el…
