Aproape un an de când experimentez teleworking-ul (din mai, a fost un mixt: două săptamâni la birou, două săptămâni acasă). Ce călătorie! Mi s-a povestit, dar e total diferit când o trăiești pe propria piele. E provocatoare şi interesantă.
Şi aşa am aflat că angajaţii se împart în 10 categorii:
1. Veşnicii nemulţumiţi, care nu vor să muncească nici acasă, nici la birou, care vor o formă de muncă unică (ei sunt unici), găsind mereu o altă variantă. Ar putea fi, totuşi, buni pe partea de inovaţie, cine ştie poate din nemulţumirea lor, se naşte o idee;
2. Indiferenţii/pasivii: “nu contează de unde, eu tot trebuie să muncesc” (oricum asta nu e negociabil. Şi nu o faci pentru că primeşti salariu lunar, ci pentru că îţi aduce plus valoare ţie ca individ şi apoi firmei. Firma merge bine, dar şi ţie. Este o situaţie win-win. Dacă nu e, atunci mută-te. A zis-o cineva foarte frumos: poţi face asta, nu eşti copac);
3. Indecişii: întrebaţi fiind, vor zice “eu voi face ca majoritatea”, ignorându-şi voluntar sau nu propriile nevoi şi anulându-şi aşteptările. “Oricum speranţa e pentru proşti”, spun aceștia;
4. Scepticii ori cei care ezită: “eu ştiu cum va fi. Dacă nu mă voi descurca, dacă voi avea nevoie de un coleg şi prin căile acestea online, îmi va fi dificil să dau de el? In plus, să-l deranjez? E acasă, omul”. Şi scenariile pot căpăta diferite forme. Îi mai pot numi şi cei care vor schimbare, dar nu prea;
5. Anxioşii: dacă voi rata un subiect important, trebuie să fiu logat în permanenţă pe toate platformele să mă asigur că e totul în regulă, să trimit mailuri de re-verificare. Sunt în alertă tot timpul. Un aspect care se poate transforma în ceva pozitiv, e că vor trage involuntar de ceilalţi privind termenele limită, vor fi cei care vor reverifica de mai multe ori etc;
6. Workaholicii: e momentul să tragem şi mai mult, să împingem lucrurile şi mai departe. E timpul schimbării totale, fundamentale. O zonă neutră în sensul că pot fi motorul echipei sau din contra frâna, obosindu-şi colegii cu excesul lor de energie, în special dacă nu este organizată;
7. Adaptabilii riguroşi: nu vor face modificări mari, vor încerca să replică a biroului de la serviciu, acasă şi să-şi menţină cam aceleaşi obiceiuri. Sunt buni în menţinerea unei delimitări clare între profesional şi personal, chiar şi în noua împrejurare;
8. Adaptabilii exaltaţi: sunt cei care văd o provocare permanentă în schimbare de a-şi împinge limita de confort, conştienţi că asta aduce dezvoltare. Şi unde e dezvoltare înseamnă că e progres. Iar ei vor să fie parte din progres;
9. “Dornicii de aplauze” (sau sociabilii sau extrovertiţii): sunt cei care fără auditoriu se simt descumpăniţi, în prima fază, apoi vor găsi metode de a se face vizibili: o glumă pe grup, emoticon-uri în mailuri, apeluri mai dese, vor fi activi în cadrul întâlnirilor, chiar vor iniția ei meeting-uri suplimentare, aducând diverse argumente de la starea de bine a echipei până la “e un proiect nou, trebuie discutat”. Sunt buni pentru starea de bine a celorlalţi, asta dacă nu se exagerează;
10. Introvertiţii: “teleworking-ul a fost inventat de unul ca mine”. Vor avea un nivel de energie mai ridicat, ceea ce înseamnă şi productivitate mai mare, căci energia lor nu se va mai risipi cu anularea “zgomotului de fundal”: sonerii de telefoane, şuşotelile colegilor, glasurile de pe hol, etc.
Cât despre mine, am experimentat diferite categorii în aceste luni, însă mă regăsesc în 7 şi 8 cel mai mult. Ar mai fi şi 10, desi cred despre mine că sunt o combinaţie între introversie şi extraversie, un ambivert adaptat. Cu stimulii corespunzători, devin un melc curios de mediul înconjurător. Altfel, mă concentrez să aduc îmbunătăţiri interiorului.
Crezi că mai e loc de vreo categorie? Sau din contra, e cazul să ştergem vreuna? Tu în care categorie te-ai regăsit?
