Suntem amorțiți cu toții. Așteptăm să treacă dar nici nu mai știm exact ce și ne întrebăm dacă o să mai fie vreodată ca înainte. Și în amorțeala asta, avem timp să analizăm și să vedem lucrurile mai clar.
În timp ce diverși impostori sunt demascați de către justițiari cu mult curaj și lucruri care au fost băgate mult timp sub preș încep să iasă la suprafață, România se arată din ce în ce mai clar așa cum e. Un sistem putred în care corupția câștigă la sfârșitul zilei, iar banii care ar trebui să ne facă țara bine ajung în buzunarele unor oameni care au uitat să fie umani.
Pentru că în tot acest timp apar zilnic mame care deși ar trebui să fie doborâte de diagnostice crunte, iar apoi ar trebui să fie cuprinse cu grijă în brațe de către statul care ar trebui să le ocrotească, nu mai au timp să se plângă. Sunt prea ocupate pentru asta. Așa că trag aer în piept, își iau mantia de super eroine și încep lupta cu sistemul.
Cred că dacă s-ar uni, ar face România toată mai bine, nu doar pe copiii lor. Pentru că nu te poți pune în calea unei mame care se luptă pentru sănătatea copilului ei. E ca și cum ai încerca să te pui în calea unei avalanșe sau a unui val uriaș când e marea agitată.
Aceste mame se uită în ochii goi ai cadrelor medicale care le spun că nu pot să le ofere acestor copii tratamentul de care au nevoie pentru că cineva nu și-a făcut treaba să fie la curent cu descoperirile în medicină și România se află încă în deceniul trecut, ținând cu îndârjire să cunoască și să recunoască doar tratamente și protocoale învechite, invazive și uneori chiar dureroase deși alte țări mai dezvoltate au găsit soluții la toate acestea.
România este și ea amorțită și așteaptă. Așteaptă să o scuturăm de căpușe și să o peticim pe unde are nevoie. Iar noi suntem acum mai dornici să facem lucrurile cu sens, suntem hotărâți să nu mai tolerăm incompetența și hoția și determinați să schimbăm lucrurile care nu merg în jurul nostru.
Am încredere că România va fi mai bună, trebuie doar să ne dezmorțim cu toții.
Indiferent cât de mult ne contrăm în opinii, când avem un inamic comun, precum boala, suntem toți în aceeași barcă.
Pandemia ne-a “dăruit” super puteri. Numai că nu sunt super puteri dacă le putem face cu toții și le puteam face și înainte. E doar conștientizare. Nu trebuie să ne simțim vinovați când vedem un caz social. Sunt mult prea multe ca să îi putem ajuta pe toți cu donații directe și nici măcar share nu poți da prea mult pentru că la un moment dat vei rămâne fără audiență.
Asociațiile non-profit acționează ca niște sateliți ai statului prin care se umplu golurile, prea multe însă pentru a putea acoperi atâtea nevoi. Deși în fiecare an din ce în ce mai multe goluri încep să se umple aceasta nu este o soluție sustenabilă, deoarece într-un final se va ajunge doar la un transfer permanent de formulare de la o asociație la alta, în funcție de cât de bine își fac treaba fiecare dintre acestea.
E absolut necesar e să se producă schimbarea, vindecarea bolilor sistemului în primul rând și a oamenilor din el. Este necesar ca statul să își îngrijească rănile și apoi să urmeze exemplul acestor sateliți. Iar noi trebuie să facem un pas mai departe de la a dona sau a înființa încă o asociație. Trebuie să tratăm în primul rând cauza, să schimbăm protocoale și în același timp mentalități.
