Începutul unui an nou nu ar trebui să fie un checkpoint real, nu se schimbă mare lucru într-o noapte, dar omul a inventat timpul pentru a putea să înțeleagă mai clar ce se întâmplă în viața lui și atunci acest concept artificial ne dă și speranță, ne și sperie, dar cel mai important, ne ajută să documentăm evenimente, vieți, întâmplări. Avem nevoie de puncte de verificare, start-uri și finish-uri altfel am pluti fără griji și ne-am lăsa duși de curent în activitate și viață. Sunt și multe voci care susțin că asta ar fi de fapt decizia corectă.
Înainte ca evenimentele anului ce tocmai și-a epuizat zilele să ne dea viețile peste cap, să ne provoace și să ne oblige să facem locuri pe care le tot amânam, situația nu părea deloc roz. Erau foarte multe persoane care deplângeau starea în care se afla societatea, modul în care se desfășurau afacerile și cât de superficiale deveniseră relațiile interumane. De aceea poate sună destul de ciudat dorința unui număr mare de oameni să revenim la normalitate. Care este totuși normalitatea, cine poate spune cu certitudine, că un anumit context este normalitate și altul nu? Normalitatea în care trăim este un termen foarte subiectiv și personal, cred că e mai important să ne adaptăm noi la mediu și să îl facem să se simtă normal.
Am încheiat un an altfel, nu seamănă cu nimic din ce am experimentat până acum. Cred că mai puternică decât teama, anul acesta, a fost confuzia. Nimic nu părea clar, controlabil sau ușor de înțeles. O manifestare mai clară a unui fenomen VUCA nu cred că vom mai avea, în afara unui experiment din cadrul unei lucrări de doctorat în economie. Dacă ar fi trei lecții pe care aș dori să le reținem la finalul acestui an, ar fi următoarele.
1. Într-o lume VUCA e greu să planifici pe termen lung și când adaugi o lebădă gri sub forma unei pandemii globale, devine imposibilă și planificarea pe termen scurt. Cu o lebădă gri nu te poți comporta așa cum făceai cu una albă. Agilitate, adaptabilitate, transformare și o cultură deschisă la schimbare au ajutat la tranziție în anul tocmai încheiat și pot fi baza unui început in forța în anul nou.
2. Cine nu învață lecțiile trecutului riscă să repete greșelile. Și e păcat, sunt atâtea greșeli noi de făcut și lecții noi de învățat. Nu era nevoie să le repetăm pe cele de la criza trecută. Dar teama ne-a blocat în zona de confort, unde aveam repere și părea că nu ne vom rătăci. Doar că lumea din jur nu s-a oprit.
3. Pentru a salva omenirea e nevoie să ne redescoperim umanitatea. Oferă înainte să ceri! Înțelege noile provocări pe care le are clientul tău. A fost nevoie să spunem povești care să ne diferențieze de concurență.
Am învățat în urma tornadei care ne-a lovit anul trecut, că așa cum a pățit și Dorothy cu al ei Toto, nu mai suntem în Kansas. Și drumul de întoarcere nu va fi așa de ușor. Va trebui să urmăm drumul de cărămidă galbenă și să ne asigurăm că după călătoria asta vom avea mai multă înțelepciune, o inimă mai mare și destul de mult curaj pentru a reuși să înțelegem cine suntem noi după toate aceste întâmplări. Care este noua scenă pe care activăm și care este rolul nostru de fapt. Și cu cât mai repede înțelegem că nu e nici un vrăjitor în Oz care să ne ajute, ci totul depinde doar de noi, cu atât mai bine. Dorothy ajunge într-o lume necunoscută, în care realitatea pe care o știa, nu mai există, iar regulile jocului sunt schimbate. Alături de prietenii ei, Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul pleacă în căutarea acelor lucruri de care cred ei că au nevoie pentru a se integra in lume.
Și noi, în 2021 avem nevoie de aceleași lucruri, mai mult sau mai puțin.
Avem nevoie de înțelepciune ca și Sperietoarea, iar de cele mai multe ori, fără să fim mereu conștienți, o avem deja. Trebuie doar extrasă din toate experiențele trăite, greșelile făcute și lecțiile învățate în anii trecuți. Doar să ne deschidem mintea către învățare și să aplicăm cu mai multă încredere ceea ce deja știm. Trebuie să investim în educație și în dezvoltarea noastră pentru a rămâne relevanți.
Avem nevoie de mai multă inimă, precum Omul de Tinichea. Să nu mai fim egoiști, să construim comunități mai unite, echipe mai puternice și parteneriate bazate pe obiective comune. Să ne pese de clienți, colegi și parteneri, cu adevărat și nu doar pentru că astfel vom avea ceva de câștigat. Să pariem pe empatie, emoție și povești care aduc oameni împreună.
Avem nevoie de curaj, ca Leul, pentru a începe proiectele amânate, pentru a aplica la acel job unde nu credeam că avem abilități, să începem afacerea aia genială sau poate să ne cerem iubita de soție. Să avem curaj să ieșim din zona de confort, să acceptăm noul context și să nu mai încercăm să îl schimbăm. Și să ne adaptăm noi la mediul înconjurător și să nu mai credem că putem să schimbăm pe alții. E mai simplu să modificăm ce putem controla.
Și nu în ultimul rând, să ne gândim că depinde noi să ne întoarcem în Kansas, dacă vom aștepta ajutor de la vrăjitori de mucava, care construiesc spectacole de fum și oglinzi, riscăm să rămânem blocați. Loviți-vă călcâiele și pantofii voștri de rubine vă vor duce acasă, fie ca ea este cea dinainte de pandemie sau una nouă, mai frumoasă, mai bună. Răspunsurile pe care le căutăm, de cele mai multe ori, sunt deja la noi, trebuie doar să credem.
