A fost odată că niciodată o rafinărie, Philadelphia Energy Solutions (PES) care, din cauza faptului că nu a primit despăgubiri pentru un incendiu, deși avea poliță de asigurare, a fost nevoita să își ceara insolvența/falimentul! Acest exemplu este unul clar și trebuie să fie un semnal de alarmă pentru faptul că foarte multe companii pur și simplu se bazează pe programul de asigurări pe care îl au pentru a le rezolva eventualele probleme generate de producere a riscurilor.
Un exemplu destul de bun este cât de mult s-au bazat o serie de companii, în domeniile afectate de Covid-19, pe asigurarea de întreruperea afacerii. În anumite cazuri au avut succes, de foarte multe ori nu prea. Nu se ține cont, în general, că asigurările sunt un instrument foarte limitat care, doar în anumite condiții, pot avea rol salvator. De foarte multe ori, cum este cazul de mai sus, asigurările își dovedesc ineficiența în a ajuta financiar o companie.
Exista exemple celebre precum Kodak sau Nokia, care sunt aproape sigur că au avut programe de asigurări sofisticate, dar nu a fost îndeajuns pentru a le scapă de la faliment. Ce vreau să spun este că prea mult se confundă asigurările cu un management al riscului de calitate. Asigurările au foarte, foarte multe limitări care, din păcate, nu sunt luate în considerare nici măcar de profesioniștii care recomandă încheierea asigurărilor și, din păcate, clienților nu li se atrage atenția că asigurările nu sunt “un panaceu universal”. De exemplu:
1. Riscul produs poate că nu este printre cele acoperite de asigurare;
2. Poate că riscul este o excludere. De exemplu pentru polițele cu riscuri nenumite sau “toate riscurile”, cum mai sunt numite pe la noi, există foarte multă încredere din partea asiguratului că polița fiind “toate riscurile” poate să stea liniștit. Până se uita la excluderi.
3. Poate exista o sublimită pentru riscul produs și dauna nu este pe întregime acoperita de asigurare. Există ceea ce se numește “risc rezidual”;
4. Sumele asigurate nu sunt corect stabilite, asigurarea nu acoperă dauna integral, se aplică regula proporționalității. Practic se despăgubește doar un procent din suma necesară, pentru a aduce asiguratul la starea de dinaintea producerii riscului asigurat;
5. Nu sunt respectate garanțiile din poliță (obligațiile asiguratului conform contractului de asigurare) – asigurătorul este exonerat de la plata daunei parțial sau total;
6. Asigurătorul sau unul dintre asigurători, daca exista un sindicat pentru riscuri mari, dă faliment. Fondul de garantare, acolo unde există, pentru că nu toate tarile au așa ceva, nu acoperă decât o parte din sumele asigurate;
7. Polița a fost reziliată pe motiv de neplata sau nerespectarea garanțiilor;
8. Dauna este sub franșiză (pentru rafinării, cum este cazul PES, franșiza poate fi foarte mare, de ordinul a milioane sau chiar zeci de milioane de dolari)
9. Este un risc de business (care nu poate fi asigurat).
Lista de mai sus nu este exhaustivă, putând să existe nenumărate alte cauze pentru care o poliță de asigurare nu acoperă un anumit risc. Deși cele de mai sus te cam fac să gândești “pentru ce oare mai cumpăr totuși o poliță de asigurare?“, trebuie spus că o asigurare făcută cum trebuie aduce valoare pentru asigurat. Este practic cel mai economic (atenție, cel mai “economic”, nu cel mai ieftin!) mod de a transfera consecințele financiare ale producerii riscurilor!
Având însă limitările ei, managerii companiilor ar trebui, în mod normal, să se comporte că și când nu ar avea o asigurare și să investească în managementul riscului companiilor pe care le conduc (protecție, reziliență etc.). Niciun investitor nu ar fi fericit dacă compania deținută are cea mai bună poliță de asigurare din lume, dar dă faliment! O companie bine condusă produce profit și în cele mai averse condiții! Factory Mutual, unul dintre cei mai cunoscuți asigurători mutuali din lume, a făcut o simulare despre costurile ascunse în cazul producerii unei catastrofe.
Cel mai interesant și semnificativ mi se pare pierderea clienților în cazul unei catastrofe. Te gândești că ai acoperire pentru pierderea de profit și cheltuielile fixe pe perioada reparației daunei de bunuri (cheltuieli acoperite de asigurarea de bunuri și de întreruperea afacerii), dar ce te faci daca iți pleacă toți clienții, care au nevoie de produsul tău, la un concurent. Aceștia nu pot aștepta 6 luni, 1 an poate chiar 2 ani până repari fabrica și începi din nou să produci.
Ai primit despăgubirea corect, ești din nou “back în business”, dar nu mai ai clienți! Și să câștigi din nou clienții poate fi foarte costisitor, daca nu chiar imposibil în anumite cazuri. Ce vreau să demonstrez? Cu o protecție adecvată a business-ului, un management al riscului care să depășească strict riscurile asigurabile, aduce foarte multă valoare acționarilor pe termen mediu și lung. Asigurările sunt vitale, ele oferă o finanțare extra bilanțieră, doar în anumite cazuri, de obicei riscurile acoperite de asigurări au impact mare și frecventa redusa, și trebuie incluse neapărat într-o politică de management al riscului extinsă. Luarea în considerare a riscurilor potențiale în toate deciziile pe care le iau managerii companiilor și managementul acestora, vă aduce un plus valoare pentru acționari, iar profiturile vor fi mult mai sigure pe un termen îndelungat evitând situații genul Nokia, Kodak sau PES.