Piatra Neamț. Colectiv. Incendiul de la Maternitatea Giulești. Moartea bebelușilor cauzată de infectarea cu E-coli. Acestea sunt doar câteva exemple de tragedii completate de cine știe câte altele din spitalele românești, pe care nu le-am cunoscut sau nu le vom cunoaște vreodată deoarece nu au fost mediatizate la fel că cele de mai sus. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie oficialii români își suflecă mânecile și promit că se vor apucă de treabă să prevină pe viitor altele, dar de cele mai multe ori o cam lasă moale imediat ce presiunea mediatică trece. Această abordare este una pompieristică, ineficientă și, în situația cea mai bună, atunci când oficialii fac ceva, de multe ori lasă neterminat. De fiecare dată îmi pun întrebarea: “De ce oare nu au făcut nimic până la momentul tragediei?”
Deși nu sunt medic sau specialist în sănătate cred că abordarea nu este una potrivită. Spun acest lucru pentru că, din experiența mea de consultant de risc și broker de asigurări am avut de-a face situații destul de complexe și complicate despre cum se tratează riscurile. Sistemul medical este prin natura lui complicat și specializat din perspectiva managementului riscului comparativ cu orice alt domeniu căci are ca obiect “viața”. Dacă se strică o mașină, a luat foc o fabrică sau cineva este dat în judecată, pentru o dauna produsă unui terț, se poate pune o sumă în dreptul pierderii (care poate fi sau nu asigurată). În cazul vieții nu se poate pune o valoare. Orice viață este inestimabilă, iar salvarea unei vieți de către sistemul medical nu ține doar de îndemânarea medicului, calitatea dezinfectanților sau dotarea spitalului ci de mult mai multe riscuri care dacă nu sunt tratate corespunzător se întâmplă tragedii precum cele de mai sus. Să va dau un singur exemplu de risc pe care foarte multă lume îl trece cu vederea: toată opinia publică spune că vrem spitale mai multe pentru a beneficia de servicii de mai bună calitate, dar există deficit de personal în foarte multe unități medicale. Cu alte cuvinte dacă mai construim vreun spital vom avea o clădire foarte frumoasă, dar nefuncțională, din lipsă de personal.
Mai jos va prezint o abordare diferită a “University of California Health System” din Statele Unite ce cuprinde o serie de clinici, spitale universitare și centre de cercetare în domeniul medical ce deservesc peste 3 milioane de pacienți anual. Nu este de mărimea sistemului de sănătate din România, dar cred că se poate face o paralelă destul de bună. Astfel în 1995 “University of California Health System” a început, la recomandarea auditorilor, implementarea unui sistem de management al riscului care a avut un prim obiectiv răspunsul la două întrebări simple:
1. Cum putem să știm dacă ceea ce facem este bine?
2. De ce date avem nevoie pentru a putea să îmbunătățim situația existența?
Pare simplu? Pare doar, căci muncă pentru strângerea informațiilor (identificarea și evaluarea riscurilor) a fost una titanică. Au fost consultați sute de manageri din toate departamentele de la toate nivelele clinicilor, universităților, centrelor de cercetare, au fost organizate zeci de workshop-uri, a necesitat implementarea unui sistem informatic pentru culegerea și prelucrarea datelor, s-a lucrat cu consultanți. În final s-a constatat că riscurile pentru sistemul de sănătate din California sunt răspândite pe mai multe arii de activitate, mai jos fiind doar câteva exemple, dar foarte asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în România:
- Riscuri financiare (riscuri contabile, de control financiar și de finanțare a sistemului de sănătate)
- Riscuri legate de achiziții cu materiale și servicii
- Riscuri legate de calitatea actului medical
- Riscuri legate de sisteme de avertizare timpurie (acestea sunt riscuri ce țin de abilitatea personalului de a identifica tendințe de producere a incidentelor, investigații, reclamații ale pacienților, ale personalului)
- Riscuri legate de deșeuri
- Riscuri legate de capitalul uman (incluzând retenția, motivația (salariul), training-ul sau nivelul de cunoștințe medicale etc)
- Riscuri legate de continuitatea activității (în cazul producerii unor catastrofe gen incendii, cutremure etc)
- Riscuri legate de siguranță și securitate
- Riscuri reputaționale;
După identificarea și evaluarea celor de mai sus s-a trecut la o prioritizare a acestora, în funcție de impactul pe care l-ar putea avea asupra sistemului medical și s-au stabilit obiective SMART de îndeplinit, indicatori de performanță cheie, care urmau să fie monitorizați săptămânal, lunar, trimestrial în sprijinul acestor obiective precum și metodele de tratare a acestor riscuri. Următorul pas a fost implementarea unei culturi de management al riscului în sistemul medical care a avut că scop că fiecare angajat să acționeze că un mic “centru de risc” responsabil pentru implementarea măsurilor de management al riscului în aria să de activitate, iar pentru motivarea angajaților, o parte variabilă a salariului a fost legată de atingerea obiectivelor specifice de management al riscului. În urmă acestor acțiuni rezultatul a fost reducerea costurilor operaționale, a expunerilor la risc traduse într-un serviciu medical îmbunătățit pentru pacienți sau altfel spus o muncă mai inteligență și cheltuirea banilor asiguraților într-un mod mult mai eficient. Și toate acestea fără intervenție politică din partea guvernatorului sau a partidelor politice.
Avem deja o experiență de aproximativ 30 de ani de “democrație originală”, probabil că trebuie să ardem etape și să folosim deja sisteme testate, mai precis alegerea celor mai bune practici la nivel mondial în gestiunea riscurilor sistemelor de sănătate (iar astfel de informații există, sunt publice) și să le adaptăm specificului românesc. Acest lucru trebuie făcut fără întârziere, cine știe cât alt “gunoi” este ascuns sub preș, ce nu îl vom află până ce o altă tragedie ne va lovi? Dacă nu vom începe să avem astfel de abordări pragmatice similare de abordare holistică a riscurilor similar cu cele ale sistemului de sănătate din California, o nouă tragedie ne așteaptă “după colț”. Doar că nu putem preciza exact când. Poate fi azi, poate peste un an, zece, poate chiar acum.
