“Faceți ceva cu furia voastră, votați!”. Nu cunosc vreun exemplu legat de furie din care să fi ieșit ceva bun vreodată.
Nu vreau să votez nici cu furie, nici cu nervi, nici cu dorința de revanșă.
Doresc să votez și atât, așa cum am făcut-o mereu, analizând mereu ce opțiuni am pe buletinul de vot.
Ești om nou, dar nou, nu din ală vechi, reșapat, ok, atunci nu-ți cosmetiza CV-ul. Nu spune că ești antreprenor sau că ai experiență în management, dacă nu ai așa ceva. Ai poze expresive, dar nu poți vorbi despre economie, adică domeniul despre care spui că este punctul tău forte? Mda, m-am convins.
Exemplele pot continua. Însă vânzarea de iluzii, camuflate sub lozinci, asta va funcționa doar în cazul celor cărora le dau lacrimile pe Facebook la îndemnuri revoluționare.
Și am mai observat ceva. Ieri, Nicușor Dan și-a arătat susținerea pentru partidul aflat la guvernare, partid care la rândul său l-a susținut în alegerile pentru primăria București. Nicușor Dan este om politic, este clar că a considerat că în acest mod poate primi susținerea guvernului pentru dezvoltarea Capitalei. Bucureștiul are nevoie de bani, de mulți bani, orașul trebuie reconstruit, dacă se poate spune așa, iar fondurile guvernamentale sunt mai mult decât necesare pentru proiectele pe care dorește a le implementa.
Ce a urmat pe Facebook? Un val de “Huooo, Nicușor Dan”, “trădătorul”, “vândutul”. Aceste “complimente” vin din partea celor care constituie aripa dură a partidului pe care l-a format și care au văzut mereu în Nicușor Dan liderul pe care l-au pierdut în momentul în care acesta nu a mai fost președintele formațiunii pe care aceștia o susțin.
Acest “trădător”, “vândut”, actual “ciumă galbenă”, a înființat un partid care a luat 8,91% în 2016, la alegerile parlamentare, adică 43 de parlamentari.
Acum i se toarnă lături în cap, căci nu-i așa, dacă nu ne aflăm într-o logică de permanentă harță și război intern, nu este bine. România nu se “salvează” cu pancarte, postări pe Facebook și ironii de șantier. Până și treaba asta cu “salvarea” mi se pare că este forțată. De ce este nevoie de cineva care să ne “salveze”?
A, suntem destul de aroganți și prețioși pentru a ne implica sau considerăm că aruncarea cu lături va “salva” vreodată ceva. Am înțeles.
Până una-alta, politica este despre negociere în interesul cetățeanului, iar clasa politică este oglinda poporului, atât a celor care votează, dar și a celor care absentează de la vot.
Personal, resping total îndemnurile demagogice, populiste, liderii mesianici și generalizările precum “toți sunt la fel”, “mizerii”, “ciuma”, etc. Este momentul nu doar ca politicienii să înceapă să gândească diferit, pozitiv, constructiv. Și în cazul electoratului este nevoie de o schimbare în aceeași direcție.
