adplus-dvertising

De multe ori punem semnul egal între economisire și investiții. Însă economisirea este doar primul pas spre realizarea de investiții

De multe ori punem egal între economisire și investiții și asta, din păcate, este în detrimentul nostru pe termen lung. Surplusul de venituri este economia pe care o facem, banii pe care ii strângem. Putem să ne oprim aici, la a strânge bani sau putem să îi investim pentru a face cu ei profit. Practic, economisirea reprezintă doar un prim pas, prin economisire doar strângem bani. Conform DEX a economisi înseamnă a agonisi, a folosi cu chibzuială banii. Pe de altă parte, a investi înseamnă a plasa banii economisiți cu scopul de a obține profit.

ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr.ekonómisa
INVESTÍȚIE, investiții, s. f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obținerii de profituri.

Nu mă înțelegeți greșit, economisirea banilor este esențială, însă dacă ne oprim doar la a economisi neglijăm o parte foarte importantă – cea de a face și profit cu economiile noastre. Mai mult, inflația ne mănâncă în timp din puterea de cumpărare și este esențial să investim banii astfel încât, la minim, să compensam efectul negativ al inflației.

Să luăm un exemplu practic: presupunem că luam decizia să economisim în fiecare lună câte 500 lei. Facem asta lună de lună cât timp avem un venit. După 30 ani economisim 180.000 lei – o sumă importantă. În schimb, dacă decidem sa îi și investim și obținem un randament mediu de 5% anual, am avea 416.000 lei. O sumă de 2,3 ori mai mare decât cea economisită de noi.
De aceea este atât de important să facem și pasul 2, acela de a investi banii economisiți.

 

Mulți ar spune acum „dar nimeni nu stă cu banii degeaba”, însă datele îi contrazic. În momentul de față, 50% din banii plasați de populație în bănci sunt în depozite overnight, iar în cazul companiilor ponderea este de 72%. În medie, în ultimii 10 ani din 100 lei economisiți în bănci, 42 lei se regăseau în depozite overnight, iar dacă ne gândim că în această perioadă inflația cumulată a fost în jur de 30%, putem observa cât de mult din puterea de cumpărare s-a pierdut în acest interval.

În momentul de față însă situația este cu atât mai îngrijorătoare, banii ținuți în depozite overnight fiind la un maxim istoric. Chiar și la o inflație modestă se vor pierde sume uriașe din cauza diminuării puterii de cumpărare.

Sursa: Banca Națională a României (date prelucrate)

Care credeți că este reținerea în a face pasul de la economisire la investiții?

Răspunsul este legat de teama de necunoscut, venită din lipsa de experiență. Avantajul principal pe care îl au cei din Occident, în fața noastră este experiența. Pentru mulți dintre cei din Vest, piețele de capital și fondurile de investiții sunt concepte despre care au auzit încă din școală. Părinții si bunicii lor au investit economiile lor în astfel de instrumente, astfel încât sunt instrumente absolut normale pentru ei. Noi, din păcate nu am avut experiența aceasta. Părinții noștri aveau doar carnetul de cecuri și banii “la saltea”. Altă opțiune nu exista.
Astfel încât conceptul de a investi pare ceva nou, ceva ce numai oamenii bogați fac, oamenii de afaceri. Această teamă de necunoscut îi ține pe mulți în loc și ajung să facă ceea ce sunt obișnuiți.

Așa se explică de ce în Europa de Est găsim unele dintre cele mai ridicate ponderi din UE ale depozitelor bancare, raportate la activele financiare.
În țări cu experiență mai bogată, precum Franța, Germania sau Olanda investițiile în fonduri de investiții sunt printre cele mai prezente mijloace de investire.

Sursa: EFAMA – Ownership of Investment Funds in Europe, Februarie 2019

La ce să fiu atent când fac pasul spre investiții?

În investiții partea emoțională este cea mai importantă. Adică comportamentul meu de investitor. Rezultatul pe termen lung nu este dat decât în mică măsură de faptul că am ales cel mai performant fond sau cel mai bun moment pentru a investi, ci mai degrabă de faptul că am avut investiții pe termen lung. Cum spun americanii: “Time in the Market, not Market timing”.

Să luăm anul curent, degeaba am fi selectat cel mai performant fond de acțiuni din lume, daca in aprilie ne-am fi speriat de criza Covid19 și am fi ieșit din acel fond, am fi ratat toată revenirea piețelor financiare, ce a urmat, și rezultatul ar fi fost unul prost, deși fondul ar fi înregistrat în final un rezultat bun.

Rațional toți înțelegem că ar fi bine să cumpăram ieftin și să vindem scump, însă nu trăim într-un bol, iar în viața reală suntem influențați de emoții. Si la drept vorbind, puține lucruri generează emoții mai puternice decât banii.
Ce ajungem să facem în practică, atunci când apare o problemă, o criză, în loc să profit pentru a investi și a cumpăra active mai ieftine, de cele mai multe ori intervin emoțiile, teama și atunci fac exact invers decât ar fi rațional, vând.

Mihai Purcărea, CFA
Mihai Purcărea, CFA
Mihai Purcarea este un profesionist cu experiență în investiții financiare, care a fost implicat în gestionarea unora dintre cele mai mari fonduri de investiții din regiunea CEE în ultimii 15 ani. În prezent ocupă funcția de Director General la BRD Asset Management și anterior a fost Director Investitii la Erste Asset Management. De asemenea, este membru al comitetului director al Asociației CFA România și al Asociațiilor Administratorilor Fondurilor din România.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate