IMM-urile (nu doar din România) au o problemă structurală care împiedică dezvoltarea rapidă a acestora: accesul limitat la capital. Această problemă a accesului limitat la la capital se datorează, cel puțin, următorilor factori:
1. IMM-urile se află la început de drum, cu experiență de piață limitată;
2. IMM-urile au o valoare redusă a activelor (mai ales a activelor fixe cu grad redus de depreciere gen terenuri sau clădiri) cu care pot garanta în fața terților finanțatori;
3. IMM-urile au o capitalizare foarte redusă la început, hazardul moral ridicat face ca terții finanțatori să privească cu reticență finanțarea acestor companii;
4. Volumul redus al producției sau valoarea adăugată redusă pentru majoritatea IMM-urilor (mai ales de pe piețele emergente) influențează semnificativ nivelul fluxurilor de numerar disponibile (debt service coverage ratio – DSCR) pentru a acoperi nevoi de finanțare pe termen lung
5. Accesul redus la piața de capital (dificultăți în listarea directă de către IMM de acțiuni sau obligațiuni pe bursă). La toate aceste probleme se adaugă și diversificarea redusă a canalelor de finanțare pentru IMM-uri, sofisticarea redusă a infrastructurii de finanțare (volumul redus al finanțărilor prin scheme non-bancare gen leasing, fonduri cu capital de risc, business angels, acceleratoare de afaceri, finanțare de tip mezanin etc).
Practic, IMM-urile din România își bazează dezvoltarea semnificativ pe surse interne afacerii (capital propriu, profit reinvestit), care are cel mai ridicat cost al capitalului (cost de oportunitate mai ales) și mai puțin pe surse externe. Dintre sursele externe, dominant pentru IMM-urile din România, avem creditul bancar care este însă disponibil doar de la un anumit moment din ciclul de viață al unei afaceri (în faza sa de maturitate) și foarte limitat în privința riscului (creditele bancare sunt acordate din depozite bancare foarte reglementate și foarte atent alocate către plasamente cu risc ridicat).
Consecințele directe ale acestei situații asupra finanțării sectorului IMM din România sunt următoarele:
- IMM-urile au acces mai dificil la finanțare din surse externe (costul capitalului mai ridicat)
- IMM-urile își finanțează nevoile pe termen lung (investiții) prin surse de finanțare pe termen scurt (cost al capitalului mai ridicat)
- IMM-urile nu au la dispoziție o paletă diversificată de canale de finanțare pe termen lung (mai ales non-bancare, cost al capitalului mai ridicat)
- IMM-urile sunt obligate să apeleze la credite bancare garantate prin garanții reale ale acționarilor (proprietăți, colateral) care ridică și ele costul capitalului semnificativ.
Concluzia este foarte simplă: România are un sector al IMM-urilor care se dezvoltă cu mare dificultate și care are dificultăți reale de “scale up” prin acces la capital pe termen lung cu cost mai redus. În consecință, competitivitatea IMM-urilor din România este semnificativ afectată de nivelul foarte redus de dezvoltare a unor produse financiare dedicate și conectate direct la piața de capital locală sau regională.
