adplus-dvertising

Cristian Păun: “Profitul nu e nici nemernic și nici nedrept”. Lecția de economie #6

Mereu se spune că firmele sunt ticăloase și orientate doar pe profit. Că angajații trebuie să lupte pentru maximizarea lui. Căci, dacă suntem prea obsedați de maximizarea profiturilor pentru acționari, pierdem din vedere aspecte legate de poluare, inegalitate a veniturilor, aspecte sociale etc. Mai mult, concluzia este deja împământenită pe un fapt aparent clar pentru toți: acolo unde nu există, chipurile, profit suficient statul trebuie să umple el golul cu servicii “de calitate”.

E clar că pentru mulți dintre noi profitul este ceva indezirabil, ceva murdar. Nu ne place profitul când suntem simpli angajați, în “sclavie” la patron și nici când cumpărăm bunuri sau servicii de la alți patroni. Mereu avem pretenția ca alții să lase din profitul lor pentru noi, profitul fiind invariabil imoral sau nesimțit. Și asta se întâmplă, evident, întru maximizarea profitului nostru, care cerem așa ceva, și care niciodată nu este nici imorală și nici nesimțită (maximizarea profitului nostru în dauna celuilalt e mereu bună, fără probleme).

Profitul este esența acțiunii umane. Dacă nu ar exista, am sta în casă. Și când ne gândim la o acțiune simplă cum ar fi deplasarea până la colțul străzii pentru a cumpăra și servi o merdenea profitul este acolo: vom face efortul doar dacă merită, adică dacă obținem maxim de efect pentru efortul pe care îl faceți. Adică, maxim de profit din asta. Chiar dacă aparent plătim pentru merdenea (deci avem un cost) și profitul monetar nu există, profitul nemonetar e acolo și constă în plăcerea de a acoperi nevoia de a mânca printr-o merdenea cu gust excelent.

Unele acțiuni umane se întâmplă acum pentru un profit viitor mult mai îndepărtat de momentul deciziei decât în cazul consumului unei merdenele la colț de stradă. E cu riscuri mai multe. E cu costuri personale mai multe. Profitul așteptat, în acest caz, e cu atât mai mare. Nimeni nu amână consumul pentru viitor (economisește) fără un profit consistent în spate.

Profitul nu este niciodată ceva cert. Pentru că vizează întotdeauna o acțiune care se va întâmpla în viitor (mai apropiat sau mai îndepărtat). Este ceva probabil pentru care ai niște așteptări. Se poate transforma ușor în pierdere dacă nu ești atent. Pe care ar trebui să ți le asumi tot tu, dacă decizia de a acționa îți aparține.

Profitul e în tot și în toate. Ține de natura umană. Nu poate fi anulat și nici scos din decizia economică. Speculația (căutarea maximului de profit în contextul dat) e comportamentul normal. Profitul ne ajută să cumpărăm orice altceva față de ceea ce a genera acel profit (instalatorul cumpără serviciile unui electrician din acel profit). Adesea înseamnă nu un câștig în plus ci renunțarea la un câștig (acum sau în viitor).

Dacă nimeni nu vă poate da sfaturi despre profitul când mâncați o savarină, nici dumneavoastră nu ar trebui să judecați profitul altora. Când cineva vă mai asmute împotriva profitului speculanților privați sau vă aburește cu cât ar trebui să fie el ca să nu fie nesimțit ar trebui să îl trimiteți la plimbare. Profit înseamnă risc asumat și este validarea unui calcul economic inițial făcut corect. Este premiul pentru cei care au anticipat cel mai bine dezechilibrul dintre nevoi și resursele limitate. Foarte puțini dintre noi ajung la acel premiu. De aia sunt și așa de puțini “bogați” și atât de mulți “săraci”. E natural să fie așa. Așa suntem noi, oamenii făcuți.

Cristian Păun
Cristian Păun
Cristian Păun este profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale. Lucrările sale academice sunt axate pe tema gestionării riscurilor, a efectului de contagiune internațională a crizei, a problemelor bancare și de politică monetară. Este director executiv al Societății Române de Economie din 2009 și a fost Prodecan al Facultății de Afaceri și Economie Internațională din 2016 până în 2024 (responsabil cu activitățile de cercetare). A ocupat și funcția de Președintele Fondului românesc pentru garanții și împrumuturi pentru IMM-uri, din ianuarie 2020 până în iunie 2021, fiind unul din inițiatorii Programului IMM-Invest.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate