Societatea, per ansamblu, ne-a învățat în ultimii ani că excepționalul este singurul în măsură să obțină succesul și să facă lucruri mărețe. Deși sunt de acord parțial cu teoria asta (și oamenii de geniu sunt dovezile de netăgăduit), vreau să aduc în discuție și eroul din omul obisnuit, prea puțin scos la lumină și aplaudat.
Nu toți suntem Superman ori Wonder Woman și nici nu avem IQ-ul lui Einstein ori Tesla. Dar oare avem nevoie de superputeri pentru a avea impact asupra lumii în care trăim și a lăsa o moștenire urmașilor?
Viața ne este prezentată în ultimii ani doar prin perspectivele extreme, noi suntem obișnuiți să vrem totul sau nimic, viața nu mai are tonuri de gri, iar echilibrul este pentru oamenii comozi.
De când eram copil mi-am dorit să am un destin special, să nu fiu la mijlocul liniei unde extremele sunt geniile si oamenii neînzestrati și această idee a săpat în minte, căutând mereu, în mod exagerat să mă depășesc, să dovedesc mie și celor din jur că rezultatele mele sunt formidabile, să mă întreb obsesiv: ce am făcut până la 20 de ani? Dar 30? Să nu se înțeleagă greșit: sunt adepta autodepășirii și autoeducării, însă limitele sunt importante în menținea unei sănătăți fizice și psihice optime și mai ales, evitarea a ceea ce se numește “burnout”. Vedem chestiunea ca fiind o presiune din exterior, fără să acordăm atenție și luptei interioare de a ajunge cei mai buni, dar fuga după excepțional aduce neîncredere în forțele proprii, anxietate și gânduri obsesive, când ni se pare că suntem departe de țintă.
Așadar, articolul acesta este o pledoarie pentru oamenii normali, care nu au atingerea geniului si care nu ies cu nimic din comun și pentru mine, ca acceptare a ceea ce sunt, înțelegând că și dacă nu am genialitatea lui Eminescu, poeziile mele merită să fie citite sau că, fără să inovez domeniul în care activez precum Edgar Schein, am influențat un punct din traseul profesional al celor cu care am interacționat (identificarea de noi oportunități, consiliere, workshopuri, organizarea unei burse a locurilor de muncă, scrierea de ghiduri etc).
Până la urmă cine e eroul din omul obișnuit?
Cel care se implică în acțiuni de voluntariat pentru ca viața sa și a comunității să fie mai bună. Este voluntarul de profesie;
Cel care înțelege că spiritul civic nu este o povară, ci o datorie, iar valorile precum bunul simț, asumarea responsabilității și respectul oglindește în primul rând cum te comporți cu sinele și abia apoi cu ceilalți. Este omul care strânge alături de el alți oameni cu aceleași valori;
Cel care vrea să creeze start-up-uri/ afaceri fără să ignore tradițiile ori valorile trecutului. Este antreprenorul care cu entuziasm și perseverență își urmează visul;
Cel care iubește viața pe de-a întregul cu bune și cu rele, căutând soluții, nu probleme, acționând, nu stând deoparte și privindu-i pe alții, implicându-se pentru a se simți util și pentru că el crede în puterea micilor comunități. Îl regăsim sub diferite titulaturi: coach, mentor, trainer, preot, etc
Cel care nu se uită la numărul celor care reacționează pe rețelele de socializare (like-uri, followeri etc), ci la calitatea evenimentelor pe care le face și mai ales la bucuria invitaților. Îi spunem organizator, de la nunți până la ceremonii de decernări de premii
Cel care preferă nopțile albe pentru a scrie, imaginația luând diverse forme: poezie, eseuri, articole, romane, piese de teatru. Sau care din contră, preferă să le petreacă alături de cunoscuți (îi numim prieteni) sau alături de mulțimi străine (îi numim artiști);
Cel care alege să dăruiască din preaplinul lui (fie că e vorba de material, spiritual, ori altceva legat de talentele sale). Îi putem spune oricum: artist, filantrop etc
Cel care stă în fața noastră și ne scoate afară emoțiile pe care noi le ținem ascunse după măști. Îl numim actor, mim, speaker;
Cel care nu abandonează lupta și care dă ce e mai bun în meseria lui: de la polițiști, medici, profesori până la mecanici, lucrători comerciali și paznici;
Cel căruia îi place să fie învățat, informat și care știe că poate atinge noi culmi de cunoaștere oricând prin accesul nelimitat la tot ce înseamnă cultură. Care vizitează galerii de artă, merge la piese de teatru, citește cărți, folosește calculatorul mai mult decât pentru social media. Este omul intelectual, care prin propria atitudine schimbă ce este în jur. Încet, sigur.
Cel care analizează, gândește, se adaptează, discerne ce se întâmplă în jurul lui, știind că realitatea este o formă subiectivă de adaptare la tot ce înseamnă viață. Și mai ales privește spre trecut pentru a învăța lecțiile oferite (fără să blameze ori să se victimizeze), trăiește prezentul și planifică viitorul. Aici suntem cu toții, cei care nu dăm vina pe istorie, nu ignorăm prezentul, trăind superficial și nici nu vrem să lăsăm viitorul în mâinile oricui;
Cel care crede în România și în cei de lângă el, fiind atent la toate bogățiile care ne înconjoară. Aici suntem cu toții, dorind să anulăm sintagma “România e frumoasă, păcat că este locuită” și să personalizăm conceptul “ca afară”. Până la urmă ghetele vecinului e posibil să-ți vină, dar la fel de posibil e și să vrei să le mai adaugi un rând de șireturi.
E fiecare om care vrea să fie cea mai bună versiune, care se implică în comunitate, care vrea să lasă o moștenire urmașilor (și aici nu mă refer doar la întemeierea unei familii, altminteri foarte importantă), care știe că scopul lui aici, pe pământ este să-și înmulțească talanții (talentele, nu banii, aceștia fiind metode și nu țelul în sine) și să ofere o parte și celorlalți, care știe că viața este unică și limitată (cel puțin în forma ei pământească), așa că pentru a o face nemuritoare în memoria celorlalți (nu contează numărul, ci esența impactului) este însemnătatea/sensul cu care o încărcăm și pe care i-l dăm.
E fiecare om care alege să dea un sens existenței sale în detrimentrul fericirii imediate și facile.
