adplus-dvertising

Pandemia a accelerat dezvoltarea interacțiunii dintre cetățean și stat. Cum am scăpat de slalomul birocratic, proaspăt părinți fiind, în plină pandemie

Început de martie și noi proaspăt părinți, ne-am trezit cu un bebe în plină stare de urgență, fără să avem posibilitatea de a ieși din casă decât cu un motiv bine justificat și cu o declarație pe proprie răspundere. Orice am avut nevoie, am căutat pe net și surprinzător instituțiile statului parcă erau un pic mai deschise să accepte corespondența pe email.

Nu vă gândiți ca s-a redus birocrația, nu… toate formularele trebuie completate dar cel puțin nu am mai stat la cozi. Facem parte din generația care nu înțelege coada, birocrația, suntem generația care comandă de pe net, care se uită pe Facebook, care iese în Piața Victoriei când lucrurile nu sunt în regulă și care caută informații pe site-urile instituțiilor.

Multe documente ar putea fi eliminate dacă instituțiile statului ar comunica între ele. La fiecare solicitare a trebuit să atașăm poze cu cărțile de identitate ale părinților, certificatul de naștere al copilului. Evidența populației poate transmite sau poate lăsa libertatea de accesare a acestor informații către alte instituții pentru ca oamenii să nu mai facă copii la copii și să umble cu dosare cu șina.

Partea amuzantă este că dacă te duci la ghișeu trebuie să ai și copie și original iar un funcționar verifică. Dacă transmiți pe email solicitările, se pare că nu mai este nevoie de un drum cu originalele pentru a fi verificate.

Corespondența pe email este civilizată. Dacă a lipsit ceva, am primit telefon și am fost îndrumați. Termenul de plată pentru stimulente, alocații si indemnizații a fost același ca și când am fi mers la ghișee.

Ai nevoie de acces la o imprimantă și de telefon smart deoarece tipărești, completezi, fotografiezi și trimiți pe email. După ce trimiți solicitarea la adresa menționată pe site-ul instituției primești o confirmare cu număr de înregistrare.

Direcția Generală de asistență a Municipiului București acordă mai multe beneficii pentru cei care au domiciliul în București printre care stimulent pentru nou născuți de 2500 lei dar și ajutor pentru familia monoparentală. Adresa de email  nounascutisimonoparentale@dgas.ro. Stimulentul pentru copii cu handicap 1000 lei/lună poate fi transmis la adresa de e-mail: copiicuhandicap@dgas.ro.

Dosarele pentru voucher materna (tichete valorice în valoare totală de 2000 lei care pot fi folosite pentru analize sau pentru a acționa diverse produse pentru bebeluși) pot fi transmise la adresa de e-mail: voucher.materna@dgas.ro. Dosarele pentru rechizite școlare se depun doar prin poștă, și pentru întrebări suplimentare, puteți trimite e-mail la rechizite.scolare@dgas.ro

Noi am solicitat stimulentul pentru nou născuți. După ce am trimis emailul, am primit răspuns cu număr de înregistrare. Am încasat stimulentul după 3 luni de la trimiterea emailului. Alocația copilului  am solicitat-o pe email. Am completat, semnat toate documentele si le-am atașat la un email. După 48 de zile de la transmiterea emailului, am încasat prima alocație.

Faimosul dosar cu șină plin cu documentele necesare indemnizației pentru creșterea copilului l-am înlocuit cu trei emailuri cu atașamente destul de mari transmise către Asistență Socială și Protecția Copilului, Sector 1. Se știe că de ani de zile durează cam două luni până încasezi indemnizația. Această indemnizație este singurul venit al celei/celui care îngrijește copilul și prima plată durează nejustificat de mult. Este drept că atunci când încasezi prima dată, primești și retroactiv dar între timp trebuie să ai resurse financiare.

Vom  mai vedea și alte îmbunătățiri timide în relația contribuabilului cu instituțiile statului? Ne dorim digitalizare și sunt convinsă că și funcționarii își doresc un mediu de lucru degajat de toată hârțogăraia pe care o adună zilnic dar este nevoie de schimbarea mentalității atât din partea celor ce conduc instituțiile cât și a celor care au diverse solicitări. Dacă tot plătim abonament la internet va trebui să căpătăm încredere să folosim calculatorul și pentru noi, nu numai pentru serviciu sau divertisment.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Lucia-Raluca Rada
Lucia-Raluca Rada
Lucia-Raluca Rada este Senior Manager Financiar, având o experiență de peste 15 ani in domenul financiar contabil, din care mai mult de 10 ani in domeniul serviciilor pentru industria farmaceutică si a lucrat in companii internaționale atât in Romania cât si in Slovacia. A absorvit programul Executive MBA la Vienna University of Economics and Business Administration (WU) și din 2010 este consultant fiscal.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate