Este imposibil să privim cu indiferență evenimentele de la Minsk. Parlamentul României are datoria morală de a adopta o declarație în favoarea respectării drepturilor omului în Belarus

Cred ca Parlamentul României are datoria morală de a adopta o declarație în favoarea respectării drepturilor omului în Belarus.

Ce a început ca o contestare a rezultatului alegerilor prezidențiale și a modului în care acestea au fost organizate se transformă, pentru cetățenii bieloruși, într-o luptă inegală pentru libertate. De o parte ei, protestând pașnic, de cealaltă parte forțele armate folosite de Alexandr Lukașenko pentru protejarea regimului său, considerat la unison ca autoritar.

Mii de protestatari atacați – după toate dovezile existente – inclusiv cu muniție de război, peste 6 000 de prizonieri, oameni luați cu forța de pe stradă, bătuți și aruncați în spatele gratiilor sau, și mai rău, uciși pentru că își exercită un drept fundamental, acela al liberei exprimări, și pentru că încearcă să protejeze angajamentele pe care însuși Lukașenko și le-a asumat față de UE și față de propriii cetățeni.

Este imposibil să privim cu indiferență evenimentele de la Minsk și, pentru un popor care a cunoscut Revoluția din 1989, rușinos să păstram tăcerea în fața curajului cetățenilor bieloruși care, zilele acestea, au nevoie de tot sprijinul statelor democratice, inclusiv simbolic, prin recunoașterea legitimității solicitărilor lor.

Ca reprezentanți ai cetățenilor români care știu foarte bine ce înseamnă câștigarea libertății și protejarea statului de drept în stradă, putem adopta la nivel parlamentar o declarație de sprijin în favoarea respectării drepturilor omului de regimul de la Minsk.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului este exercitată de domnii Ciolacu și Cazanciuc, deci de PSD – care ar putea demonstra măcar acum, chiar și pentru cetățenii altui stat, acceptând această propunere, că valorile democratice trebuie promovate mai presus de orice.

Ovidiu Alexandru Raețchi
Ovidiu Alexandru Raețchi
Ovidiu Raețchi este un scriitor specializat în Orientul Mijlociu. A publicat Avangarda Califatului, O istorie intelectuală a jihadismului, Ed. Litera, 2019; Tzahal, O istorie a armatei israeliene, Ed. Litera, 2019; Soldatul Putin şi Filosoful Dughin. Civilizaţia rusă în faţa unei noi erori imperialiste, Ed.Nemira, 2017; Scurt Tratat despre Iubire, Ed. Nemira, 2017; EsTeistica, Ed. Niculescu, 2004. Este parlamentar de București si vicepreședintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii