Auzim tot mai des în ultimul timp despre noua economie, în care noile tehnologii, digitalizarea și automatizarea devin tot mai prezente. Lucrul sau învățământul online, de acasă, au devenit o normalitate a ultimelor luni. Apar noi oportunități de a lucra de la distanță pentru firme din orice colț al lumii. Competiția pentru resursa umană pregătită, înalt calificată, crește.
Dar cât de pregătită este România pentru a face față competiției la nivel european și global, în noile condiții?
În nouă economie omul este o resursă strategică importantă în competiția cu alte state. Nivelul sau de educație, calitățile etice, morale, pe lângă o pregătire profesională adecvată pieței muncii, devin esențiale.
Din punct de vedere demografic, România nu are un avantaj competitiv. Populația este în scădere și îmbătrânită. Mai mult de 3 milioane de cetățeni români, în plină forță de muncă și creativă, poate cei mai buni și curajoși dintre noi, sau doar cei mai năpăstuiți dintre noi, nu și-au găsit locul acasă și au plecat să lucreze afară. De multe ori ca mână de lucru necalificată, dar și, o minoritate, pe poziții înalt calificate (ceea ce arată potențialul nostru).
ONU estimează că de la 19 milioane de cetățeni, cât are România în prezent, în 2050 populația va scădea la cca. 17 milioane, principalele cauze fiind natalitatea scăzută și emigrația. Scăderea este dramatică dacă luăm în considerare că în 1990 populația țării era de 23,5 milioane de locuitori. Potrivit ONU, în timp ce la nivel global populația va crește cu cca. 10 miliarde de locuitori până în 2050, mai ales că urmare a dublării populației Africii, cele 10 țări ale căror populații scad cu cea mai mare rapiditate se află în Europa de Est. Multe dintre aceste state se confruntă cu dificultăți economice, populații îmbătrânite, lipsa forței de muncă specializate și, în unele cazuri, politici de imigrare restrictive.
Avem nevoie mai mult că oricând de români în țară, dar pentru ca această să se întâmple, trebuie să dezvoltăm aici un mediu coerent, prietenos cu cetățeanul și inițiativa privată. Pentru că ei să se întoarcă, dar și pentru cei care au rămas și lucrează aici și pentru generațiile tinere, pentru a opri “brain drain”.
Cei care gândesc și conduc această transformare, fie din zona privată, fie din cea publică, ar fi bine să gândească și soluții de reconversie profesională și integrare a celor care vor rămâne fără locurile de muncă actuale. Din păcate, de cele mai multe ori, efortul financiar de reconversie este lăsat în seama cetățenilor și așa loviți de rapiditatea transformărilor. Multe companii au ales să acționeze, în special cele din producție, înființând școli proprii pentru a califica personalul necesar și multe firme au programe de “internship” pentru a recruta noi angajați.
Nu ne permitem să lăsăm în urmă nici un om, pentru a putea crește sustenabil și a evita viitoare tensiuni sociale și pe piață muncii. Pentru ca România să devină o voce și un partener respectat în Uniunea Europeană trebuie să ne ajutăm mai întâi singuri. Ceilalți nu ne pot iubi, mai mult decât ne iubim noi înșine.
În pandemie aceste lipsuri au devenit și mai vizibile. De multe ori inițiativa privată a luat locul statului și a rezolvat situații critice pentru cetățeni, cum a fost cazul spitalului privat construit din donațiile cetățenilor. Iată că în pandemie a devenit și mai acută nevoia de spitale moderne, bine dotate și cu personal calificat, în toată țară, nu doar în orașele mari. Cetățenii și corporațiile s-au implicat cât au putut pentru a-i ajută pe cei vulnerabili. Tineri voluntari au făcut cumpărături pentru bătrânii singuri, iar corporațiile au donat bani către spitale și sute de tablete copiilor de la sate pentru a putea participa la cursurile online. Uneori în colaborare cu primăriile locale.
Dar este nevoie de mult mai mult, de o strategie a statului coerentă, aplicată consecvent, nu doar înainte de alegeri. Statul se arată interesat de educație, sănătate, cercetare-dezvoltare mai ales declarativ, în discursurile politicienilor și în programele de dezvoltare. Rezultatele reale le vedem pe teren și le simțim pe pielea noastră.
O dată ajunși la “borcanul cu miere”, fie la nivel central, fie la nivel local, uită promisiunile, și alocă prea puține resurse pentru aceste domenii strategice. În schimb pentru construcții megalomanice de piețe, fântâni arteziene, chioșcuri în parcuri, gărdulețe și borduri “fără număr”, probabil la prețuri “umflate”, se găsesc mereu resurse, în special în anii pre-electorali. Ne-am săturat de acest model al disprețului față de nevoile reale ale cetățenilor! Românii educați nu mai tolerează această sfidare și risipă! Ei se implică tot mai mult, politic sau educațional, în a-i ajută și ridică și pe ceilalți, pe care “țara îi vrea proști” ca masă de manevră electorală. Generațiile se schimbă, iar politicul va trebui să țină pasul cu economicul și cu societatea, altfel va deveni irelevant.
Statul ar putea să se uite la ce au făcut marile corporații în pandemie, pentru a proteja și pune în valoare resursă umană. Cum ar fi dacă peste câteva zeci de ani România ar arată că o “mare corporație”, condusă pe criterii de eficientă și performanță, dar și cu grijă față de cetățenii săi, o resursă prețioasă. Activă în domenii de vârf, precum IT&C, financiar, cercetare fundamentală și medicală, dar și în agricultură și turism. Adică acolo unde suntem buni sau avem potențial.
V-ar plăcea să lucrați și trăiți în acea Românie sau, de oriunde în lume, pentru ea?
