„Pentru sănătatea dumneavoastră, evitați excesul de zahăr, sare și grăsimi!”. Așa sună probabil cel mai cunoscut mesaj de interes public. „Pentru sănătatea dumneavoastră mentală, pășiți în inactual!“ aș adăuga eu, căci putem avea de suferit de pe urma consumului exagerat de teme actuale. Bineînțeles că știrile la minut ne interesează pe toți. Așteptăm cu respirația tăiată numărul de bolnavi de covid 19 din ultimele 24 de ore, numărul de contracte de muncă suspendate, numărul de firme care sunt în pragul falimentului. Așteptăm predicții economice și sanitare, împărțim like-uri eroilor cotidieni și semne de furie celor pe care îi simțim neîntemeiat ostili față de medici sau față de purtatul măștii.
Avem reacții rapide și viscerale la teme la zi. Ne sunt în permanență alimentate emoțiile și răspundem la stimuli cu emoții și mai puternice. Ne-am trezit spectatori cu puterea de a da verdicte moralizatoare tuturor evenimentelor care se petrec în lume. Legătura noastră cu spectacolul antrenant din care facem parte este, însă, condiționată de un buton milimetric, aflat, de obicei, în lateralul telefoanelor noastre. O simplă apăsare, ecranul se închide și am redevenit stăpânii vieții noastre. O viață în care timpul trece mai lent, în care nu se mai întâmplă câte ceva la fiecare secundă, în care emoțiile se liniștesc și în care avem nevoie de un conținut care să treacă dincolo de nevoile primare.
Întrebarea care se naște este ce facem în timpul nostru liber, imediat ce am pus pe pauză reprezentațiile uneori comice, alteori tragice, de pe rețelele sociale. Cu ce înlocuim nevoia noastră de a ne amuza, de a simți emoție, de a intra în dialog? Răspunsul ar fi destul de simplu: cu lucruri inactuale, care rămân mereu importante, indiferent de epocă și indiferent de situația economică a lumii: cu dialogul cu marile spirite. Cu temele importante, cu literatura bună, cu dezbaterile cordiale, cu muzica înaltă și cu perfecțiunea culorilor unei capodopere picturale. Vom putea să observăm că, paralel cu jurnalele care ne aduc sub ochi matrapazlâcurile politicienilor, bâlbele directorilor de spital și multe numere care ne prezintă cât mai riguros situația în care ne aflăm, se desfășoară o altă realitate, nu a celor care sunt desprinși de epoca în care trăiesc, ci a celor care au înțeles că ceea ce contează e să înțelegi lumea în ansamblul ei, nu doar bucata temporală în care cineva se naște și moare.
Am apreciat, așadar, mulțimea de instituții culturale care, în perioada de izolare, dar și după, au oferit cadouri inactuale publicului lor: edituri care și-au pus la punct biblioteci digitale, muzee care ne-au permis plimbări pline de reverie printre capodopere, teatre care ne-au distrat sau ne-au emoționat prin spectacolele lor de arhivă, săli de concerte care ne-au dat acces, printr-un simplu click, la măiestria marilor orchestre. Ce au în comun un roman al Virginei Wolf, o pictură a lui Van Gogh, o piesă de teatru a lui Racine sau o simfonie a lui Beethoven? Produse din genuri diferite, din spații diferite, despărțite de secole și de gusturi estetice? E vorba de capacitatea de a ne extrage din vertijul prezentului și al îngrijorării față de viitor.
Nu militez, în niciun caz, pentru ignorarea realității sau pentru retragerea în turnul de fildeș, dar cred că trebuie să conștientizăm că există alături de noi o parte de lume care era la fel de valoroasă și când ne-am născut și va rămâne la fel de importantă și după ce această criză va trece, și după ce noi vom dispărea. Și dialogul cu această lume este mult mai important pentru formarea noastră decât goana după like-uri, replici acide și cantitatea imensă de știri la care suntem expuși în fiecare minut. Răgazul pentru reflecție, pentru a citi un text bun sau pentru a asculta un concert de pian este, pe termen lung, o investiție mult mai bună decât aviditatea grăbită după noutate.
