Una din liniile de argumentație ale celor care pledează pentru intervenția statului este cea legată de imperfecțiunea pieței. Între imperfecțiunile pieței care ar justifica rolul activ al statului în economie regăsim pregnant pe cea legată de imperfecțiunea naturii umane. Omul este decăzut, nu e înger, și de aici toate problemele existenței noastre, rezolvabile doar prin stat întotdeauna. În aceeași linie de argumentație se înscrie și demonizarea capitaliștilor: ei sunt niște lacomi, ticăloși, egoiști, mereu centrați pe profit și acumulare de resurse mult peste ceea ce au ei și apropiații lor nevoie. Pentru aceeași stângiști, capitalul de îl acumulează capitaliștii este și el soios, rău, fără un sens economic clar.
Capitalul este cea mai importantă resursă a unei națiuni. În absența capitalului, celelalte resurse economice implicate în procesul de producție rămân neutilizate sau sub-utilizate. Mereu ne plângem că nu exportăm grâul în porci sau în jambon crud și uscat. Sau cheresteaua în mobilă. Mereu oftăm nostalgic că și noi am putea produce sateliți. Că doar avem tot ce ne trebuie. Greșit. Ca să producem, ca să adăugăm noi stadii de producție, ca să cumpărăm roboți sau ca să învățăm să lucrăm cu ei avem nevoie de o resursă vitală: capitalul.
Înainte de iniția orice act antreprenorial ce presupune producție de bunuri și servicii, trebuie să învățăm să îi implicăm alături de noi pe capitaliștii de acumulează capitaluri și caută să îl investească și să punem acest capital lângă celelalte resurse de care dispunem. O afacere astăzi nu se mai poate dezvolta doar pe profit reinvestit sau doar prin aportul unui număr restrâns de acționari. Să fim deschiși față de capitalul ”străin”, mai ales atunci când suntem prea săraci să îl acumulăm în cantitățile necesare sau când nu avem educația necesară pentru a înțelege cum sau de ce să îl punem deoparte. Capitaliștii sunt prietenii noștri nu dușmanii noștri de clasă. Sunt parte a soluției, nicidecum o problemă în societate.
Dacă întreb un student de ce nu își deschide o afacere el va recunoaște imediat lipsa capitalului (e drept, cade mereu în confuzia invariabilă capital vs. bani). Dacă îl întreb de ce nu exportăm sateliți ci minereu de fier nu se mai prinde la fel de ușor de ce. Sigur e în spate o conspirație globală sau o lipsă de viziune a guvernelor omnisciente.
Spuneam într-o lecție anterioară că nu consumul contează ci producția și că stimularea “otova” a cererii nu duce la creșterea producției. Lipsa capitalului e unul din motive. Națiunile care nu acumulează capital dar stimulează consumul vor ajunge repede la inflație și la deficite. Orice proiect sănătos și durabil de dezvoltare trebuie să insiste pe acumulare de capital, ca element cheie în susținerea producției. În acest proiect, dezvoltarea piețelor financiare, sofisticarea lor, îmbunătățirea educației financiare și antreprenoriale, diminuarea barierelor de acces a acestor piețe, limitarea intervențiilor de natură monetară (expansiunea nenaturală a creditului) pot fi doar câteva dintre măsurile care ajută nu doar capitalul să existe într-o cantitate mai mare dar și să permită acestuia să ajungă în cât mai multe procese de producție complexe.
Suntem unde suntem nu pentru că nu ne luptăm eficient cu capitaliștii “ticăloși” și “rapace”. Ci pentru că avem prea puțini. Și pentru că cei puțini de îi avem nu sunt un exemplu de urmat pentru cei mai mulți dintre noi. Dimpotrivă, nu știm cum să facem mai bine să le luăm cu japca și cât mai progresiv din capitalul acumulat în timp.
