La începutul lunii februarie, în plină pandemie de Covid-19, autoritățile chineze au transmis companiilor ce își desfășoară activitatea în 24 de provincii să nu își reia activitatea mai devreme de 10 februarie 2020, din cauza crizei coronavirusului. În 2019, aceste regiuni au produs peste 80% din PIB-ul Chinei, fiind responsabile pentru un procent de 90% din exporturile statului asiatic. Drept urmare, blocarea activității economice a avut un impact semnificativ asupra creșterii economice și comerțului international.
Bursele din China au înregistrat la acel moment cea mai severă corecție din ultimii 8 ani. Indicele bursier Shanghai Composite (SHCOMP) a înregistrat o scădere de 7,7%, în timp ce bursa din Shenzen a scăzut cu 8,5%. În total, pierderile de pe bursele din China au depășit 445 de miliarde de dolari. Yuanul, moneda Chinei, a scăzut cu 1,7%, cursul depășind 7 yuani pentru 1 dolar american. Pentru a tempera temerile investitorilor, guvernul Chinei a luat decizia de a injecta 173 de miliarde de dolari în piață, pentru a asigura lichiditatea din sistemul bancar.
Conform unui articol publicat de către NY Times, guvernul chinez a secretizat informațiile legate de răspândirea virusului, secretizând toate datele aferente și reducându-i pe medici la tăcere, fapt ce a permis ca virusul să se extindă cu rapiditate în zona Wuhan și apoi în regiunile vecine.
Asistăm, astfel, la efectele negative ale dependenței de o locație unde au fost delocalizate capacități de producție, din Vest către Est. În acest moment, companiile occidentale sunt direct afectate de faptul că producția de bunuri este dependentă de o singură locație. O blocare a Chinei înseamnă o blocare a comerțului international și a afacerilor. O blocare a Chinei produce efecte negative întregului lanț economic, începând cu producția, transportul bunurilor, distribuția, stocarea acestora, sectorului de retail și clienților finali.
În 2019, China a înregistrat exporturi de peste 2,5 trilioane USD, iar importurile au fost de cca. 2,13 trilioane USD, reprezentând un excedent comercial de 360 miliarde USD. PIB-ul Chinei depășește 13,6 trilioane USD. Exporturile de bunuri și servicii ca procent din PIB reprezintă 19,51%, procentul aferent importurilor de bunuri și servicii, ca pondere în PIB, este de 18,73%.
Principalii parteneri comerciali ai Chinei sunt următoarele țări (sume exprimate în USD):
- Statele Unite – 584 miliarde
- Uniunea Europeană – 574 miliarde
- Japonia – 300 miliarde
- Hong Kong – 287 miliarde
- Coreea de Sud – 280 miliarde
- Taiwan – 200 miliarde
- Australia – 137 miliarde
- Vietnam – 122 miliarde
- Malaezia – 97 miliarde
- Brazilia – 87 miliarde
China înregistrează deficit comercial, luând în considerare doar primii 10 parteneri comerciali, cu Japonia (29 miliarde USD), Coreea de Sud (74 miliarde USD), Taiwan (112 miliarde USD), Australia (54 miliarde USD), Malaezia (13 miliarde USD) și Brazilia (30 miliarde USD).
China importă din Japonia, Coreea de Sud și Taiwan, în principal tehnologie. Din Australia, Malaezia și Brazilia, statul asiatic importă materii prime și produse alimentare.
Însă valoarea cumulată a excedentelor comerciale înregistrate cu Statele Unite, Uniunea Europeană și Hong Kong (Regiunea Administrativă Specială Hong Kong nu este inclusă în statistici alături de Republica Populară Chineză), depășesc 658 miliarde USD.
Economia chineză reprezintă, în momentul de față, cea mai mare vulnerabilitate pentru comerțul mondial, afectând întreg circuitul economic, începând cu exportatorii de materii prime, producătorii de bunuri și servicii, lucrătorii din fabricile chinezești, transportatorii, apoi lanțul de distribuție. Companiile au conștientizat de abia în 2020 cât de mult depind de China.
Dar ce a dus la această dependență a companiilor din Occident, de China? Răspunsul este legat în mod special de discursul de lemn prin care consumatorii și acționarii erau informați privind optimizarea costurilor prin delocalizarea facilităților de producție în China, care va avea ca efect scăderea cheltuielilor și astfel marjele de profit vor fi substanțiale, costurile vor fi în acest fel optimizate, forța de muncă din China fiind ieftină și la dispoziția tuturor. În acest timp în reclame bine realizate curgeau imagini frumoase prin care ni se vorbea despre sustenabilitate, fără a se preciza ceva despre poluarea din China și faptul că în țările unde normele de poluare nu sunt respectate sau aplică standarde depășite, cota de profit va fi substanțial mai ridicată decât dacă produsele obținute ar proveni din Uniunea Europeană sau Statele Unite. Aceste decizii nu s-au bazat pe dezvoltare sau sustenabilitate, ci pe lăcomie și incompetență. China produce, la momentul actual, peste 30% din emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial. În același clasament, Statele Unite figurează cu 14,4% din emisii iar Uniunea Europeană cu aproximativ 10%.
Acest lucru este parțial adevărat, întrucât costurile au scăzut, companiile au investit masiv în China. Bunurile produse în această țară au invadat piețele. Faceți un exercițiu, mergeți într-un magazin de produse textile sau electronice și încercați să găsiți produse care nu au eticheta Made in China. Probabil veți găsi puține astfel de produse, mare parte dintre electronice, textile, încălțăminte, produse de uz casnic, industriale, circuite electronice, procesoare, echipamente electrice și electronice, provin din China. Companii de prestigiu din vaste domenii de activitate au ajuns la un grad de dependență atât de ridicat de piața chineză, încât orice oprire a activității de producție din China, le poate afecta grav profitabilitatea și chiar funcționarea.
Întreaga planetă este dependentă de China. Trăim în 2020, bunurile circulă liber și pot ajunge rapid în orice parte a Planetei. Însă, ce se întâmplă când fabrica Planetei, China, se oprește? Comerțul international a încetinit, criza actuală, atât cea sanitară, dar și economică, a produs recesiune și șomaj la mii de kilometri depărtare de granițele statului asiatic.
