Acum puțin timp am scris un articol în care încercam să spun că educația sexuală nu e despre sex.
Am descoperit ulterior că problema legii ce s-a votat în Parlament ar fi cuvântul „sexuală”. Sexul e tabu. Nu vorbim despre el. E rușine. Nu e bine. E murdar, e urât, e oribil.
Și da. Este și așa. Este așa atunci când o fată sau o femeie este violată. E violată de un frustrat sexual. Pentru că omul ăla nu a avut parte de o educație. Pentru că omul ăla e un tip de genul vlogger-ului care a zis că fetele de 15 ani merită violate.
Acum câțiva ani am cunoscut o familie. Mamă a 4 fete și un băiat, și-a luat copiii și a plecat la sute de km distanță de un bărbat violent atunci când fiica cea mică avea doar câteva luni. Nu, nu e o poveste cu final fericit. Ea s-a recăsătorit cu un bărbat alcoolic, două din fiice și-au ales tot bărbați abuzivi, iar fiica cea mică… eram în vizită la ei când ea avea 16 ani. Avea prin dormitor un pliant despre pubertate, despre sex, măsuri de protecție, informații, sfaturi. I-am spus că informațiile acelea sunt foarte utile și foarte bune pentru ea, mai ales la vârsta ei. Sper că e ok să discutăm cu adolescenți de 16 ani despre sex, da? În orice caz, din păcate pentru ea nu a funcționat. Câțiva ani mai târziu s-a despărțit de prietenul ei de la acel moment, un băiat cu vreo 2, 3 ani mai mare și s-a căsătorit cu altul. Altul mai mare. Mai mare cu 30 de ani. S-a căsătorit cu tatăl colegului ei de clasă din școala generală.
Atât vlogger-ul care consideră că fetele merită violate, cât și ceea ce am povestit eu mai sus scot la suprafață probleme mult mai profunde ale societății. Lucrurile ăstea se întâmplă peste tot în lume, dar ne vom raporta la România, pentru că este mult mai aproape de viața noastră de zi cu zi.
Cineva a zis azi într-o dezbatere la radio că educația pornește de acasă, din familie. Și este foarte adevărat. De la familie trebuie să ne luăm lecțiile de moralitate, decență și bunătate. Dar este foarte greu să învățăm de bine din familii în care violența domestică este în floare, în care femeile „trebuie să stea la cratiță” și sunt tratate ca niște obiecte, în care femeia este considerată „c**vă” dacă pleacă de lângă soțul ei abuziv. Nu, nu scuzați cuvântul. E o realitate pe care o vedem zilnic, dar refuzăm să o acceptăm. De rușine. Pentru că societatea, într-o majoritate covârșitoare, crede că femeia e de vină. Știți.. „a zis/făcut ea ceva”, „fusta era prea scurtă”, „a meritat-o”.
Trăim în societatea în care o fată de 14 nu învață despre sex de la părinți, astfel încât să aibă niște repere morale și să știe să se protejeze. Și îi e rușine să întrebe, pentru că mama ei refuză să îi spună, pentru că sexul e rușinos și e tabu. Și fata noastră de 14 ani învață despre sex din practica cu un puști de 20 de ani care o convinge că e normal și bine și că toate o fac și că dacă nu face sex cu el o să se facă de râs în fața prietenelor ei. Și rămâne însărcinată la 14 ani, pentru că ea s-a îndrăgostit de el și l-a crezut. El fuge, că nu e responsabil la 20 de ani pentru că nici el nu a luat de acasă reperele morale. Iar fata va fi considerată de propria mamă tot o „c**vă”.
Lucrurile ăstea se întâmplă pentru că fetele nu învață întotdeauna că bărbații nu trebuie atrași prin sex, că un bărbat adevărat va avea grijă de ea și că o va aștepta și o veșnicie dacă e nevoie, fetele nu știu că nu e normal ca un bărbat să le șantajeze cu sexul, nu știu că nu au nevoie de confirmare din partea unei societăți bolnave. Băieții nu știu că ei trebuie să respecte și să aprecieze femeile, pentru că se nasc din ele, nu știu să le protejeze și să le iubească. Băieții și fetele nu știu lucrurile ăstea pentru că ei nu știu nici ce este iubirea sau respectul de sine.
Toate lucrurile ăstea trebuie să vină de acasă. Din păcate, realitatea ne arată că acasă lucrurile nu sunt atât de frumoase. Următorul loc în care un copil se dezvoltă și se maturizează este școala. Timp de 12 ani școala ar trebui să completeze sau să suplinească, după caz, ceea ce copiii învață sau ar trebui să știe de acasă. E o datorie morală ca școala să ofere un mediu prietenos, deschis și benefic pentru ca ai noștri copii să iasă oameni buni.
Tocmai pentru că avem un mediu familial nepotrivit și un sistem de educație precar avem fete de 16 ani care se mărită cu bărbați de 46. Pentru că nici ea și nici el nu au învățat din timp că trebuie să-ți alegi partenerul potrivit cu grijă și că trebuie să te iubești pe tine și să te respecți. Educația sexuală este și despre iubirea de sine. Nu, nu e despre masturbare. Iubirea de sine înseamnă respect de sine, înseamnă să fii conștient de tine, moral și responsabil. Înseamnă și să îți accepți sexualitatea. Da, da. Sexualitatea. Nu, din nou nu, nu este despre masturbare sau sex la 13 ani sau sex cu mai multe persoane. A-ți accepta sexualitatea înseamnă să știi că e ok să faci sex atunci când găsești partenerul potrivit și când e momentul potrivit, la o vârstă adecvată. Înseamnă să nu-ți fie rușine de propriul tău corp și să te atingi, să-ți explorezi corpul. Nu, a te atinge și a îți explora corpul nu înseamnă masturbare. Înseamnă să-ți cunoști corpul suficient de bine încât să te accepți fix așa cum ești, să ai grijă de tine, să știi când ceva e în neregulă, să-ți cunoști propria anatomie. Nu e nimic greșit și anormal să te uiți la tine și să te cunoști.
Despre asta e educația sexuală. Probabil că am mai zis și în celălalt articol, dar mă repet: nu învață nimeni copiii să se masturbeze, ce poziții să facă și cu cine. Educația sexuală este despre femei și bărbați și despre relațiile între ei. Și da, e mai bine să rămână educație sexuală. Să fie sexuală. Să ne rămână cuvântul ăsta în minte. Poate sexul nu o să mai fie tabu. Poate o să înțelegem că e ceva ce face parte din natura umană. Pentru că fix așa se fac copiii. Acei copii pe care trebuie să-i iubim, să-i îngrijim și să-i creștem frumos astfel încât să devină oameni buni.
Toate lucrurile ăstea există și tare mi-aș dori să nu ne mai ascundem de ele și să le acceptăm. Pentru că tocmai din neacceptare trăim într-o lume în care ne e rușine să raportăm un abuz sau în care nu știm cum să ne protejăm din start în fața unuia. Din neacceptare apar frustrări și din frustrări apar abuzurile. Atât un bărbat, cât și o femeie, care nu-și acceptă sexualitatea și corpul vor deveni abuzatori. Pentru că nu vor conștientiza ce e normal și ce nu. E simplu, e psihologie de bază. Dacă nu se acceptă pe ei, nu vor accepta nici pe alții și își vor crește copiii la fel. E un cerc vicios care trebuie oprit.
Întotdeauna, într-o societate, schimbarea vine de la fiecare om în parte. Dar ca să și schimbăm ceva trebuie ca mai întâi să conștientizăm că nu e bine. Atâta timp cât nu facem ceva ca să oprim violența domestică, ca să ne educăm copiii mai bine, ca să oprim abuzurile de orice fel ar fi ele, ne va fi foarte greu să producem o schimbare reală.
De asta, orice încercare de a aduce o schimbare, de a rezolva o problemă trebuie încurajată, nicidecum îngreunată.
Astăzi educația sexuală devine, doar în Parlament deocamdată, educație sanitară și se face doar cu acordul părinților. Astăzi, după ce unui vlogger i s-a deschis dosar penal pentru instigare la viol asupra minorlelor, a fost votat în Parlament acest amendament adus legii drepturilor copiilor care a fost modificată recent astfel încât să fie introduse ore de informare și educație pentru sănătate și viață, care să cuprindă și educație sexuală. Dacă e să privim obiectiv și la rece, acest amendament nu va afecta foarte mult introducerea educației sexuale. Din punctul meu de vedere, ca jurist, acest amendament doar contravine legii în sine, încălcând un drept al copiiilor. Dar acesta e doar un aspect de natură juridică.
Ceea ce s-a întâmplat în Parlament dovedește fix ceea ce am scris eu în acest articol. Suntem încuiați, înapoiați și ne e rușine până și de noi înșine. Ne e rușine și teamă să acceptăm probleme reale și grave ale societății și refuzăm să le rezolvăm pentru că suntem exact ca acei părinți care-și reneagă copiii atunci când ei se poartă fix cum au fost educați.
Nu știu cum să închei acest articol, pentru că, sincer, nu vreau să închei acest subiect până nu văd că lucrurile încep să se schimbe.
