Nici nu a relaxat bine guvernul măsurile anti-coronavirus că românul întreprinzător din “mica economie de plajă” și-a adus aminte că s-a născut poet.
“Hai veniți la Eforie/ C-am trecut de pandemie” striga un patron de terasă, invitându-i pe turiști la o bere rece.
Un vânzător ambulant striga și el, obsedant: “Ia porumbu’, e fierbinte/ De la domnu’ Președinte”. N-a găsit altă rima sau știe el ceva?!
Altul trece șoptind discret, doar lucrează “la negru”: “masaj, vă fac un masaj?”
Un copil bine bronzat te îmbie: “ia nămol, ia nămol/ tocmai de la Techirghiol”.
Dau un pitoresc aparte locului. Dar te și pun pe gânduri…tot așa era și acum 30 de ani.
Turiștii sunt mai puțini anul acesta și mai reținuți în privința cheltuielilor pe la magazine și terase. După două luni de stare de urgență și una de alertă, se bucură de soare, de mare și de plimbări. Își petrec timpul cu familia sau grupul cu care au venit. (se estimează că vor fi cu cca. 20-30% mai puțini turiști pe litoral față de anul trecut; conform DJSC, numărul turiștilor sosiți în județul Constanța în intervalul ianuarie – martie 2020 a fost de 46.500, cu cca. 25% mai puțini față de T1 2019).
Puțini poartă masca de protecție, mai bine zis o trag repede peste gură și nas când se apropie cineva. Doar la terase, chelnerii se chinuie cu mânușile incomode și masca, iar bucătarii “mascați” de la “împinge tava”, prepară zilnic mâncare sperând să vândă ceva.
Comercianții locali s-au pregătit destul de bine și au deschis din 15 iunie, entuziaști dar și ușor îngrijorați. Cu speranță că măcar în iulie și august vor veni mai mulți turiști. Oare vara se va termina tot cu bucurie?
Pe plajă, distanțarea de 2 metri între șezlonguri este respectată. Curățenia mai lasă de dorit, cu ambalaje și cioburi strânse la doua-trei zile. E și vina turiștilor, coșuri de gunoi sunt peste tot! Vechile obiceiuri mor greu, nici pandemia nu le-a venit de hac.
În acest timp autoritățile desfășoară un mare proiect de infrastructură. Cu fonduri europene, dar cu planificare și execuție românească. Țevile de gaze pentru care se săpaseră gropi de 2 metri în asfaltul străzilor prin octombrie anul trecut au fost acoperite, dar nefinisate, a fost pus provizoriu (?!) niște pietriș. S-au mișcat totuși repede, după standardele romanești.
Deși sezonul turistic s-a deschis, părculețul de pe faleză este tot un șantier, turiștii ocolesc ori sar grămezile de pământ și pietriș că să ajungă la plajă. În construcție, sunt și piste de biciclete, largi aproape cât o bandă rutieră, plasată paralel cu trotuarul. Bună ideea de a face mișcare în aer liber, dar slabă execuția. (oare cum te simți când pedalezi pe un soi de “dale/biscuiți”?). În lipsa unei parcări, mașinile staționează lângă trotuar, iar pentru circulația rutieră au rămas doar o bandă și un pic, plus mica înțelegere între șoferi, care să treacă primul.
Lucruri bune și mai puțin bune. E ceva în spiritul nostru care nu ne lasă să ne dam bătuți, dar nici să avansăm prea repede! Eforie Sud și Nord se dezvoltă de câțiva ani, cu pași mici și destule compromisuri, ca peste tot în țară.
Păstrează încă tradiția turismului balnear și a celui de agrement pentru familii cu copii.
Mica economie locală se zbate să supraviețuiască, lovită acum și de pandemie. Cea medie privată, cu investiții solide an de an, prosperă. S-a adaptat la actualele condiții stricte și merge mai departe.
Turistul are parte de amândouă, la pachet. Confort, siguranță sanitara și servicii bune în complexul balnear privat, pitoresc local pe plaja. Plus servicii publice de o calitate “așa și așa”.
A propos, am aflat cu bucurie că firma cu investitor german care obținuse aviz să prospecteze lacul Techirghiol, dar care avea și intenția de a exporta nămolul sapropelic, bogat în materii organice, nu ar fi obținut avizul de a exporta! Pentru că nu îl poate recupera, așa cum fac bazele de tratament locale, și returna în lacul Techirghiol pentru a regenera resursa naturală (apa extrem de sărată îl sterilizează). Acestui nămol îi trebuie o perioadă de 30 de ani pentru a se sedimenta și a avea proprietăți terapeutice. De aceea, este necesar ca el să fie exploatat durabil, numai cu aviz de mediu. Iar din punct de vedere economic, ar fi de preferat să fie valorificat prin turism balnear la Marea Neagra, susținând dezvoltarea comunităților locale.
În concluzie, este nevoie de standarde de civilizație dar și de etică în afaceri, mai ridicate. Afacerile locale mai puțin fiscalizate, de exemplu, nu vor putea beneficia în actuala pandemie, de granturile UE, ar fi bine dacă ar trece în zona “alba” sau macar ”gri”. Comunitățile locale defavorizate au nevoie de programe de educație și incluziune, pe termen lung. În lipsa lor, se descurcă cum pot!
Este nevoie de educarea și finanțarea micilor antreprenori, și în localitățile mai mici, nu doar în marile orașe și în domenii de vârf precum IT, construcții de autoturisme etc. Pentru o viață mai bună cu toții avem nevoie de servicii diverse: în sănătate, în turism, în educație, în cultură și divertisment etc. Și de venituri mai mari, pentru a le putea accesa.
Spiritul antreprenorial local există, trebuie doar încurajat și susținut prin programe coerente, prin parteneriate între sectorul public, privat și ONG-uri cu orientare socială, educațională, culturală sau de mediu.
La fel, este vitală accelerarea investițiilor publice, realizate responsabil și sustenabil, la un nivel de calitate european, fară compromisurile arhi-cunoscute.
Doar astfel vom putea atrage pe viitor mai mulți turiști, români și străini, către litoralul românesc. Iar bunăstarea comunităților locale, inclusiv a părții sărace a acestora, ar putea crește semnificativ.
