Despre sustenabilitatea sistemului public de pensii
În martie 2018 Institutul National de Statistică a publicat ultima actualizare a unei analize, (cu date aferente finalului anului 2015) privind datoriile aferente sistemului de pensii din Romania, atât cele aflate în plata, cât și cele ce vor fi datorate persoanelor active în prezent. Conform scenariului de baza publicat de INS, la nivelul finalului anului 2015, datoriile aferente plăților viitoare de pensii publice erau de 1295 de miliarde de lei (aproximativ 288 miliarde EUR, la cursul de schimb EUR/RON din 2015). Sau 180% din PIB-ul aferent anului 2015. La acel moment, valoarea punctului de pensie era de 830 lei. Ulterior, aceasta s-a majorat la 1100 lei (majorare de 32,3%), și conform actualelor prevederi legislative, va atinge 1800 lei (care reprezintă o majorare cu 117% față de valoarea din 2015). La momentul aplicării acestei creșteri a punctului de pensie, practic, valoarea datoriilor viitoare ale sistemului public de pensii se va majora (utilizând cursul EUR/RON actual) cu încă 320 miliarde euro, și va tinde către 600 miliarde euro. Deci, de aproape 3 ori PIB-ul aferent anului 2018. Spre comparație, datoria publica a României este în prezent în jur de 35%.
În același timp, în România se manifestă două trenduri demografice:
- Scăderea natalității, care conduce la un spor natural negativ. Conform estimărilor ONU din 2017, acest spor negativ va ajunge la nivelul anului 2020 la 120 mii/an.
- Migrația: Romania înregistrează a doua cea mai mare migrație din lume după Siria.
În aceste condiții, conform estimărilor ONU, la nivelul anului 2050, populația României va ajunge la aproximativ 15,7 milioane de locuitori, în condițiile asumării unei migrații nete intre 2015 si 2050 de numai 425 mii locuitori.
Mai mult, în perioada 2025 – 2035 se va înregistra un vârf de pensionari, a generației numită “a decrețeilor”.
Deci, în aceste condiții:
- Se va înregistra o creștere accelerată a cheltuitelor cu pensiile, generată atât de creșterea numărului de pensionari cât și de majorarea punctului de pensie.
- În condițiile reducerii populației active cauzată de migrație și sporului negativ.
Ca urmare, există un risc semnificativ ca sistemul public de pensii sa nu poată fi susținut în forma actuala, adică vârsta de pensionare, plan de creștere a punctului de pensie, contribuții de asigurări sociale. Probabil se va opta intre un mix al celor trei parametri menționați anterior, și anume:
- Majorarea vârstei de pensionare. Acesta este un trend care deja se observa la nivel international. Și/sau
- Creșterea mai lentă (sau menținerea constantă) a punctului de pensie. În general, la nivel international, o pensie publică asigură doar un nivel minim de venituri. Și/sau
- Creșterea taxării pentru populația activă (prin contribuții de asigurări sociale).
În Romania, taxa curentă aferentă sistemului public de pensii este de 21.25%. La un calcul simplu, fără a lua în calcul valoarea în timp a banilor, o persoană activa este taxata cu 21.25% din salariu pentru sistemul public de pensii, pentru o perioada de 35 de ani iar apoi primește ca pensie aproape 45% din salariu. În aceste condiții, primește în jur de 55%-60% din suma contribuita pe parcursul vieții active. Dacă este luată în considerare și valoarea în timp a banilor, suma primită (ca procent din contribuții) este și mai mica. Mai mult, în caz de deces al contributorului, banii cotizați la Pilonul I rămân (sunt proprietatea) statului (acesta neavând nicio obligație fata de moștenitori). Astfel, contribuțiile de asigurări sociale sunt de fapt o taxa (pe munca), nu un beneficiu pentru contributor.
Din aceasta cauza, a nesustenabilității pe termen mediu a sistemului public de pensii, a fost înființat, acum aproximativ 12 ani sistemul privat – Pilon II de pensii, unde banii acumulați (și individualizați) sunt proprietatea contributorului și sunt investiți de către administratorii fondurilor de pensii (randamentele acestor fonduri au fost semnificative de la înființarea sistemului). Mai mult, contul de Pilon II, fiind proprietatea contributorului, în caz de deces al acestuia este transmis automat moștenitorilor. Din păcate, în încercarea guvernului anterior de naționalizare a fondurilor acumulate în sistemul privat de pensii (vă mai amintiți de OUG 114/2018?), procentul din contribuții alocat Pilonului II a fost redus, (pentru a se acoperi deficitul bugetar) și în prezent este prea mic pentru a asigura independența financiară a contributorului la pensionare.
Ce e de făcut?
Conștientizarea că independența noastră financiară la pensionare depinde de acțiunile (de economisire și investiții) pe care facem în perioada activă. Iar o abordare prudenta, pentru o persoana aparținând generației X sau mai tânăra, în planificarea economisirii este sa pornească de la premisa că, la momentul pensionării sale, pensia publica, în cazul în care va mai exista, îi va asigura condiții minime de subzistenta și o va primi de la o vârstă mult mai înaintată decât în prezent. Prin urmare, ar trebui sa pornească de la premisa ca aceasta va fi inexistentă.